ALTFEL.info

Mã întreb şi eu ca prostu, dar dacã mã-ntrebaţi de ce mã-ntreb, vã rãspund.

“Revolucionul” din 1989 a fost pregãtit. Era evident cã elementul cheie era Armata. Dacã Armata ar fi fãcut ceea ce ar fi trebuit sã facã, dupã legile de atunci, am fi avut un mãcel iar conducãtorii de atunci şi-ar fi perpetuat supremaţia. Ailalţi din sistemul aiurea denumit “de forţã” erau cu gargara şi

cu trasul sforilor. Ca şi acuma! Si atunci, ce s-a fãcut? Pãi, s-a “lucrat” la armatã. “To’arãşul” a fost sfãtuit sã-i scoatã mai repede la pensie pe militari, deşi se ştia cã ofiţerii ajunşi la 55 de ani nu dãdeau în brânci sã se pensioneze, ci dimpotrivã ar mai fi vrut, şi ar mai fi avut capacitatea, sã mai lucreze. Era evident cã mãsura respectivã producea nemulţumire în rândul militarilor, şi anume în rândul celor care ocupau funcţii importante, cãci în acele funcţii nu ajungeau cei de 35 de ani, care n-apucaserã sã înţeleagã de ce le-a dat Dumnezeu viaţa, ca acuma. Pentru mai multã siguranţã cã nemulţumirea va fi profundã, militarii au fost obligaţi sã semneze cã ei înşişi vor acest lucru. Desigur, asta dovedea şi slãbiciuni de caracter ale liderilor politici care, deşi vroiau sã hotãrascã ei singuri totul, nu aveau tãria de a-şi asuma acele decizii. Si, ca sã fie tacâmul nemulţumirilor complet, “to’arãşul” a fost sfãtuit chiar în 1989 sã nu mai avanseze militarii, aşa cum prevedeau regulile cãrora ei se supuneau, dar care le acordau şi nişte recunoaşteri. Atenţie-numai la militari s-a aplicat mãsura asta! Vã daţi seama câtã bucurie a încolţit în inimile militarilor care, mutaţi de colo-colo, cu nevestele şi copiii târâţi dupã ei, ţinuţi cu sãptãmânile sau lunile prin poligoane, pe mare, la canale, la cules recolta, etc., aveau şi ei unica satisfacţie a avansãrii în grad? Le-au luat-o şi p-aia. Consecinţa? In decembrie ’89, Armata n-a fãcut ce se aşteptau liderii politici de atunci. Ba, mai mult, nu numai cã n-a fãcut ce se aşteptau ei, ba a mai fãcut şi pe dos câte ceva, pe ici, pe colo. Si astfel, “la revolucion” şi-a putut vedea nestingheritã de drum şi a ieşit victorioasã.

 Ce treabã are ce am spus pânã acum, cu întrebarea mea de om prost? Pãi ia sã vedem ce se întâmplã acum!

Se discutã despre “pensiile de lux”. In încercarea de a le diminua, guvernul se loveşte de opoziţia diverselor sindicate constituite în întreaga societate, inslusiv în Poliţie. Mai puţin în Armatã! Si atunci, calul de bãtaie au devenit pensiile militare. Iar pensionarii militari au devenit ţintã a diverselor hotãrâri de guvern, care stabilesc interdicţii, chipurile pentru toţi pensionarii, dar de aşa naturã încât acele interdicţii sã poatã fi ocolite în cazul altor categorii de pensionari. Precum la circ, televiziunile aduc pe ecran tot felul de “pensionari oropsiţi” care înfiereazã cu mânie proletarã pensiile militarilor, uitând sã se plângã, şi chiar sã acuze, cã lor nu li s-au oprit contribuţii mai mari pentru fondul de pensii şi uitând, sãrmanii “pensionari oropsiţi”, sã spunã ce fãceau ei pe vremea când militarii erau la culesul recoltelor sau pe câmpul de instrucţie.

Se discutã despre sistem unic de salarizare. Iar sar sindicatele şi se bat ca leoaicele. Dar Armata n-are! Aşa cã, discuţiile se poartã mai ales în legãturã cu soldele militarilor! Toţi ţipã cã vor aliniere cu solda de cãpitan, de maior sau de plutonier adjutant, dar nici unu nu ţipã cã vrea şi el sã depunã jurãmânt, vrea şi el în prima linie la rãzboi şi vrea şi el în puşcãrie dacã lipseşte 3 zile de la serviciu, nu doar sã fie tras de urechi de şef. Si cã vrea şi el sã n-aibã voie sã…şi sã…şi sã…cum zice la lege.

Pentru mai multã siguranţã, se umblã şi la vârsta de pensionare a militarilor, de data asta în sens invers. Pentru cã, deşi societatea actualã le-ar oferi şansa de a se mai valorifica şi dupã 55 de ani, spre deosebire de societatea “ante-revolucion”, acuma se încearcã sã fie ţinuţi în armatã pânã la ieşirea din viaţã. Bine-nţeles, mai “bucuroşi” de aceastã mãsurã vor fi tot cei cu funcţii importante!

Mai mult chiar, în ultimii ani, pe post de ministru a fost uns un “cal troian” care în loc sã se zbatã pentru respectarea legilor care stau la baza funcţionãrii Armatei, s-a zbãtut ca un mizerabil pentru încãlcarea acestora.

Aşa cã, mã întreb şi vã întreb-nu cumva se pune de o nouã “revolucion”? Cine ar putea dori aşa ceva? Mi-e greu sã rãspund, dar tot m-aş uita prin fişele biografice şi prin declaraţiile de avere ale mahãrilor. Mã gândesc cã unii care strânseserã zeci de mii, sute de mii sau chiar milioane de dolari, de exemplu, sub crunta dicaturã, dar în ultimii 20 de ani de cruntã democraţie n-au mai agonisit nimic, sau prea puţin în raport cu ce avuseserã, şi care mai trebuie sã se supunã şi unor reguli care înainte nu existau, şi sã accepte sã-şi bage nasul toatã lumea în averile lor, ceea ce nici mãcar „secu“ nu fãcea „pe vremuri“, s-ar putea gândi şi la aşa ceva. Pãi, nu? Cã doar n-or vrea sã se întâmple cine ştie ce prin Armatã, ca sã ne dea afarã ãia din NATO, aşa cum ar vrea…Deşi, dacã mã gândesc la cum au acţionat de ne-au pus în poziţie proastã în faţa ãlora cu care “uncle Sam” nu mai ştie ce sã facã sã se aibã bine, nu m-aş mai mira chiar atât de tare.

12.05.2009

P.S. Aud cã în M.Ap.N. lefurile au fost diminuate. Desigur, auzul meu nu mai este foarte bun, dar nici nu deformeazã. Nu-mi iese din cap chestia cu ceauşeii. Ceauşeii sunt indivizii care în toamna lui ’89 aveau un viitor roz, iar în iarna aceluiaşi an şi-au vãzut periclitat acel viitor, din cauza Armatei. Unii dintre ei au ajuns mari, între timp. In politicã! Se pare cã, înainte de a se apuca de treabã, au avut grijã sã bãrbiereascã orice urmã de “cojones” în Armatã.