ALTFEL.info

Stiu cã voi atrage asuprã-mi ura, dispreţul, tunetele, trãznetele, fulgerele şi chiar şi strãfulgerele cui ştiu eu, dar nu am cum sã schimb lucrurile. Dacã aş fi putut sã schimb ceva, aş fi formulat o întrebare de blondã şi nu s-ar mai fi supãrat nimeni pe mine, ci m-ar fi privit cu îngãduinţã, da’ nu m-am înţeles cu “Cel de sus”, iar eu nu sunt blondã, ci…blond.

De crocodil, de crocodil da’ sã ştiţi cã tot eu o vãrs, nu vine ãla din Nil pânã aici. Cã m-a-ntrebat când l-am chemat: “Si pentru cine vrei, bã, sã vin eu pânã acolo sã lãcrimez?”. I-am rãspuns sincer “Pentru Seitan, cã a fost remaniat”. “Du-te, bã, fiţi-ar ãla al...Pentru ãla, nici dacã m-aş

Aud citind prin presã cã preşedintele Patriei mele ar fi zis cã statul nu poate asigura salarii decente medicilor şi profesorilor, aceştia fiind liberi sã plece spre alte zãri. A mai adãugat cã liberalizarea forţei de muncã ar fi fost un obiectiv pentru care s-ar fi luptat românii, iar acuma este cazul sã profite de aceastã liberalizare. Mai necredincios decât Toma-necredinciosul, m-am apucat sã rãsfoiesc prin statisticile europene, sã vãd dacã e aşa. Si ce credeţi c-am aflat? Mai întâi, am aflat cã, într-adevãr s-a liberalizat circulaţia forţei de muncã, dar nu numai pentru medici şi profesori, ci pentru toate categoriile de profesii şi ocupaţii. Adicã, s-a liberalizat şi pentru...preşedinţi. Apoi, am aflat cã în alte state europene, într-adevãr lefurile medicilor şi

Am trecut pe la doctoriţa care mi-a descoperit cataractele (http://www.altfel.info/la-gura-humorului/in-gura-leului/756-cataracte.html ). M-am dus sã o întreb dacã le pot bãga în circuitul turistic, pentru cã am vãzut în Bucegi o zonã numitã “La cataracte”, care era foarte vizitatã de turişti şi se strângeau bani frumoşi acolo. Nu ştiu de ce, când i-am pus întrebarea asta s-a uitat

Am vãzut la televizor cã i-a sãrit smalţul şi Soarelui. “Ura!” mi-am zis, „nu mai sunt singur“! Sãrea din el mai ceva de cum îmi sare mie smalţul când mã apucã. Numai cã, în timp ce mie îmi sare smalţul sub formã de cuvinte, înşiruite preponderent sub formã de înjurãturi, din Soare sãreau flãcãri. Deh, fiecare cu ce are. Chestiunea este cã eu ştiu de ce-mi sare smalţul mie, dar Soarelui de ce i-o fi sãrind? Sã-l fi auzit Soare pe preşedinte cum s-a zgâriat în ureche cu bãţul care nu zgârie!?! Sau sã-l fi auzit pe Boc cum creşte numãrul locurilor de muncã prin concedieri masive?!?  Deşi, cineva suficient de isteţ mi-a zis cã nu-i crede în stare pe liderii politici ai României sã-l facã pe Soare sã-i sarã smalţul. Cicã, “Nu vezi cã ãştia reuşesc tot mai greu sã te scoatã din sãrite pânã şi pe tine, deşi tu eşti în stare sã te enervezi şi singur!?”

Sã fi ajuns pânã la Soare ce au zis mayaşii şi ce-au scris ãia de la NASA!?! Te pomeneşti!

Am auzit zilele astea, prin citire, cã alde Nuştiucum Preda şi Nuştiucum Voinescu Cotoi ar vrea sã plece din PDL. Sau cã ar vrea cineva sã-i dea afarã din PDL!? Mã rog, ceva de genul ãsta. Aştia erau doi tipi foarte vocali în a debita minciuni sfruntate şi interpretãri mirobolante, la auzul cãrora râdeau pânã şi ţânţarii care-mi roiau în jurul televizorului. La aflarea acestei veşti, nu ştiu de ce mi-am amintit cã atunci când o corabie este pe punctul sã se aleagã praful de ea, primii care o iau la fugã sunt şobolanii.

Iatã, o şansã nesperatã pânã acuma s-a ivit pe neaşteptate zilele astea. Dacã am fi un stat normal, ar trebui ca toate instituţiile statului, plus mass-media, sã promoveze aceastã şansã pe toate canalele, în toate mediile. Având în vedere importanţa unui asemenea premiu, nici nu mai are importanţã numele celui ce îl va câştiga, cãci se va spune cã România a obţinut un premiu Nobel.

Necesitatea de a avea rezerve se manifestã la ţoate fiinţele şi la toate formele de asociere şi de organizare, fie ele la nivel micro sau macro. Furnicile îşi fac rezerve, oamenii au nevoie de rezerve, pânã şi maşina vrea o roatã de rezervã iar o echipã de fotbal nici n-are voie sã intre pe teren fãrã

Cetii pân neşte ziare ceva despre Rapid. In faţa rândurilor cu pricina era scris “memestoica douã puncte”. Deci, era vorba despre Rapid, da’ nu ştiam ce e aia “memestoica”. Aşa cã am luat istoria Rapidului, aia de 87 de ani, şi am rãsfoit-o. N-am gãsit nici o marcã de jambiere “memestoica”, pe care sã le fi purtat jucãtorii Rapidului, nici de chiloţi şi nici mãcar de sãpun de rufe. Cã, la începuturi, aşa se spãlau tricourile vişinii, cu sãpun de rufe. M-am uitat şi pe lista cu insecticide folosite la întreţinerea gazonului, dar nici urmã de “memestoica”. M-am interesat ce beau alde