ALTFEL.info

Doamne, ce-a mai ramas din noi? Despre ce zic aici? Am fost azi intr-o excursie "electorala", la manastirea Sf. Andrei. Acum cand intrebarile vin una dupa alta, mi-o pun si pe asta: de ce la manastiri? Fiindca aici se duc oamenii acum, buni, rai, toti spera in iertarea pacatelor, in alungarea Raului daca-i stropit cu aghiazma aia de se ia in sticlele de suc de doi litri.

Multã vreme m-am tot întrebat care o fi acel element secret care mã emoţioneazã în prezenţa unei lucrãri artistice, fie ea muzicalã, literarã, sau plasticã. Acel element pe care nu-l pot nici defini, nici identifica, dar care-mi creazã mie o stare deosebitã. O stare pe care nu o trãiesc în nici o altã împrejurare şi pe care, de asemenea, n-o pot descrie şi nu o pot defini. Acea stare pe care nu o pot exprima decât printr-un “Vai, ce-mi place!”, iar dacã mã-ntrebi de ce îmi place, nu pot sã spun de ce. Acea stare care, adeseori, este însoţitã de un nod în gât, deşi nu asist la nici o nenorocire, nici la vreun tsunami de fericire, nu mã pãleşte nici o durere şi nici nu câştig la loz în plic.

Obişnuim sã spunem despre unii oameni cã merg drept prin viaţã, sau cã pãşesc drept prin viaţã. Despre altii, spunem cã trec prin viaţã ca gâsca prin apã. Uneori se vorbeşte şi despre lupta cu viaţa, sau despre “a lua viaţa în piept”. Nu ştiu ce anume a generat aceste expresii şi nici n-am starea necesarã pentru a încerca sã dau o fugã pânã-n urmã cu câteva sute de ani, atunci când au fost ele nãscute, ca sã observ ce pãrinţi au avut. Sunt, însã, în starea care-mi permite sã afirm cã, în marea majoritate a cazurilor, formula cea mai corectã ar fi aceea cã “ne strecurãm prin viaţã”.

Sunt un rãutãcios. Mi-am mai recunoscut acest pãcat. Sunt atât de rãutãcios, încât aş fi vrut sã-i fac pe toţi cei ce intrã pe acest site, dependenţi de … muzicã. Sã se drogheze şi ei, cum mã droghez şi eu. Am încercat toate metodele, am apelat la toate “drogurile” mele, dar rezultatele nu sunt chiar cele dorite de mine. Aşa cã, mai încerc. Mai încerc un “drog”. Poate, poate …

Doamne, câtã muzicã bunã am ascultat pe siteul ãsta al tãu! Câte melodii nu m-au lãsat sã dorm, câte m-au trecut dincolo de mine, m-au cãpiat şi ce nu am mai pãţit, dar melodia asta este a mea. Mã doare! Este coloana sonorã a vieţii mele, a filmului vieţii, pe care-l voi vedea tot şi adevãrat atunci când ... se va stinge lumina.

Am scris cândva câteva rânduri cãrora le-am dat titlul “Trãiascã omul nou!”. Cei care le-au citit, crezând cã cele scrise acolo ar fi fost rodul imaginaţiei mele, pe bunã dreptate au considerat acele rânduri ca fiind ironice, eventual o încercare mai puţin reuşitã de umor. De fapt, eu nu fãcusem decât sã descriu cât mai fidel o secvenţã la care fusesem martor ocular, în care se manifesta un om. Un om pe care eu l-am bãnuit a fi omul nou, al zilelor noastre. Intrucât a dispãrut de pe site, fãrã ca eu sã am habar când şi cum, reiau acum acea “poveste”.

Caut un scenarist capabil sã transpunã în secvenţe cinematografice aceastã melodie. Eu ştiu ce se-ntâmplã în ea, dar nu ştiu sã o redau cinematografic.

Decorul:

A murit Adam YAUCH-zis MCA-din trupa Beastie Boys. Avea 47 de ani. N-am sã mã apuc sã copiez ceea ce scrie prin presã despre boala lui, dar, DA, îmi voi aminti unul din cântecele celor de la Beastie Boys. Acela în care, dincolo de toate celelalte pe care le mai spun ei, ne spun cã “Trebuie sã lupţi pentru dreptul tãu”. Eu aş transmite acest cântec în continuu, în România. Aici, unde oamenii îmi lasã impresia cã sunt absolut indiferenţi cã li se calcã în picioarele drepturile. Aici, unde oamenii îmi lasã impresia cã nu au preocupare mai importantã decât aceea de a-şi lãsa grumazul în jos, ca sã poatã fi cãlcaţi în picioare de “şmecherii zilei”. Aici, unde, atunci când se comit ilegalitãţi şi nedreptãţi vizibile, strigãtoare la cer, protesteazã 200 de oameni, iar alţi 500 îi huiduie, sau fac bancuri pe seama lor.

Foarte mulţi oameni, mai ales cei cu copii mici, au auzit de CIRQUE DU SOLEIL. Acel circ care a încântat întreaga lume prin spectacolele sale. Iar unul dintre elementele care-l diferenţiazã de celelalte circuri este muzica. Muzica de la CIRQUE DU SOLEIL este diferitã de ceea ce se ştie, în mod tradiţional, a fi muzica de circ.

O prezint doar ca o curiozitate. Sigur, melodia îmi şi place, dar nu de aia o prezint. Dacã ãsta ar fi criteriul, atunci ar trebui sã postez câteva milioane de melodii. Pãi, aş umple tot spaţiul virtual! Cred cã aş depãşi chiar şi limitele Galaxiei virtuale!

Deci, melodia cu cel mai lung titlu cunoscut mie aparţine fraţilor Bellamy. Iar titlul este ãsta: