Are fereastrã cu obloane deschise? Are. Are luminã care parcã intrã, parcã iese? Are. Are opaiţ, are bufniţã şi “gaura cheii”? Are. Are “farotavernã”, are cãşti şi sãbii? Are. Are locantã, are meniuri, are muzicã de toate felurile? Are. Pânã şi ziare are şi chiar şi un felinar din dovleac. Dar ce nu are! Chiar, ce nu are? Nu are o emblemã muzicalã permanentã. Nu are!?! Nu avea! Cãci, acuma, are! Si ce emblemã mai potrivitã putea sã aibã decât “Dulcea singurãtate”? De ce “Dulcea singurãtate”? Ascultaţi-o! Nu vi se pare cã aţi rãmas singuri undeva unde a fost o petrecere? Petrecerea lumii! Toţi ceilalţi au plecat, afarã s-a întunecat. O dulce obosealã vã învãluie, iar paşii vã duc, mai mult în gând decât în faptã, înspre afarã, unde s-aşterne infinitul fãrã de sfârşit. Singur, în cyberspace, pãşind prin noaptea veşnicã, doar cu un opaiţ în mânã! Ouau! Daţi clic aici şi plutiţi!
