Chemaţi salvarea, pompierii, SMURDu, pe ãia de la descarcerare, poliţia, gardienii publici! Da repede de tot, cã nu ştiu dacã mi se va mai întâmpla aşa ceva în viaţa asta! Tremur, dârdâi, trepidez, tremolez, trefilez(?), trepanez, transpir, expir, deabia inspir. Capul mã doare şi îmi vâjâie, urechile îmi ţiuie, ochii mi s-au congestionat şi mi-au ieşit din orbite, pielea a început sã mi se descuameze şi sã-mi cadã. A fost o secvenţã cum n-am crezut cã voi mai trãi în viaţa asta. Eram în metrou, pe magistrala unu (dau aceste detalii pentru a se putea face reconstituirea), între staţia Obor şi Iancului, astãzi, 27.10.2008 era noastrã, în jurul orei 11.14. Pe orã sã nu vã bazaţi cã pânã şi ceasul mi s-a oprit când a vãzut ce s-a-ntâmplat. Staţi, nu mai ţipaţi la mine sã vã spun mai repede despre ce e vorba, cã sunt şocat, ce naiba, nu-nţelegeţi!?! Aţi chemat alea de vi le-am zis? Sunt pe drum? Bine, pot continua. Deci, eram unde vã zisei, când, deodatã, o fiinţã cu aspect umanoid, sexul aparent feminin, vârsta între 17 şi 20 de ani, îmbrãcatã în pantaloni negri, geacã roşie, încãlţatã cu cizme negre şugubeţe, pãrul scurt şi strâns într-un fel de coc, s-a ridicat şi…Bã, sigur aţi chemat alea? Sunt pe drum? Hai, cã nu mai rezist! Deci, deodatã s-a ridicat şi, n-o sã vã vinã sã credeţi, da sã mor io dacã n-a fãcut aşa, a…cedat locul unei femei mai în vârstã, cam de peste 55 ani. Mãi, nu pot sã vã povestesc ce mi s-a-ntâmplat! Am vrut sã sar sã pun mâna pe ea, sã vãd dacã e om, da n-am avut curaj. Nu cred cã era om! Sau, dacã era om, nu era d-ãsta d-al nostru, adicã din zilele noastre. Precis era unu d-ãla teleportat de acum vreo 50 de ani, care îşi pierduse telecomanda aia de teleportare şi nu mai putea sã plece d-acilea.
Gata? A venit salvarea? Da pompierii, SMURDu, descarcerarea, poliţia, gardienii publici? Aaaa, şi uite cã-i uitai pe clar-vãzãtori! Chemaţi-i şi p-ãia!
