In urma cu 3 decenii comandam o unitate de nave maritime. Intr-o dimineata, venind la unitate, dupa raport, ofiterul de garda mi-a comunicat ca noaptea a venit un subofiter de militie care avea treaba cu mine, pe care l-a cazat pentru odihna la o nava. Am dispus ca omul sa serveasca masa la careul maistrilor de la nava baza si sa fie anuntat ca in scurta vreme am sa-l chem..
Dupa adunarea cadrelor, pe timpul curateniei navelor, impreuna cu cei 2 loctiitori, m-am retras in cabina mea sa ne impartim sarcinile zilei si sa bem cafeaua. Am trimis dupa militian. Omul a venit echipat cu centura si diagonala alb-murdar. Cam 50 de ani, statura potrivita, rotofei, rosu in obraji. A intrat sfios in cabina, a pocnit din calcaie cu mana la cascheta si a strigat la noi: “Tovarasi capitani, sunt plutonierul major X, sef de post in comuna…..”. Noi aveam putin peste 30 de ani. Seful de stat major, a sarit ca un resort, l-a imbratisat pe majur batandu-l pe spate si i-a aplicat cate o pupatura zgomotoasa pe fiecare obraz. Vazand perplexitatea omului, capitanul i-a tras o palma prieteneasca pe spate si s-a justificat: “ Bravo fiule! Esti singurul militian care m-a salutat vreodata in viata mea. In semn de recunostinta, te rog sa iei loc si sa bei cafeaua mea.” Si i-a pus omului in fata ceasca de nechezol, cu degetul aratator varat inauntru. Apoi mi-a zis: “Tovarase comandant, va rog sa-mi permiteti, ca pentru moment sa ma retrag. Altfel, risc sa-l pup din nou.”
Stapanindu-mi cu greu rasul, i-am cerut omului sa-si spuna pasul. I-a fost tare dificil. Se uita la noi c-o disperare teribila. Am rezolvat problema pentru care venise omul, i-am semnat si stampilat ordinul de serviciu, am dispus sa i se dea hrana rece si o sticla de apa minerala pentru drum (mergea departe cu trenul).
Un maistru militar l-a condus pe militian spre iesirea din unitate. Militianul i-a declarat ca nicicand nu va mai saluta un ofiter de marina, intrucat nu se va mai apropia la mai putin de o suta de metri de el.
