Deşi “La nodu-n papurã” (vezi “Mi-am tras firma”, tot aici) merge din plin, cu profit peste estimãrile mele, în curând o sã-mi mai trag o firmã. De ce? Pentru cã am descoperit nişa care mã cheamã. Si ştiţi cum e cu chemarea nişei, nu i te poţi opune! Care-i nişa aia chemãtoare? Normal ar fi fost sã nu vã spun cã, vorba aia, concurenţã, chestii, etcetera, da eu sunt bãiat bun, aşa cã…
Au apãrut restaurante japoneze în Românica. Nu, nu au apãrut ieri dupã amiazã, când am fost eu prin oraş, ci mai de demult. Acuma, însã, s-au înmulţit. Si care este cel mai japonez fel de mâncare pe care-l poate servi tot olteanul la un restaurant japonez? Bine-nţeles, suşi, dar scris “sushi”. Cã dacã nu-l scrieţi aşa, degeaba îl mâncaţi cã nu e japonez, adicã nu e original! “Si care-i şmecheria cu sushi ãsta!?” o sã mã-ntrebaţi mirându-vã. Pãi, este cã pe ãsta, dacã nu-l mãnânci cu beţe, degeaba-l mai mãnânci. N-are nici un farmec! Puteţi sã-l scrieţi “suşi” dacã îl mâncaţi cu furculiţa şi nu-l mâncaţi cu beţe, cãci ãla mâncat cu furculiţa nu e “sushi”. Da, dar cine ştie sã manevreze beţele astfel încât sã nu-i cadã sushi pe pantaloni, fustã, covor, podea!?! Si, dacã se poate, sã mai şi mãnânce câte ceva din el! Si cum faci cu sosul ãla de soia şi cu hreanul ãla sub formã de muştar, şi cu ghimbirul ãla? Si cum se mãnâncã? Se muşcã din el, se rupe, se taie? Ati vãzut cum aţi descoperit nişa?! Asta este. Imi deschid “La bãţul vesel-firmã de consultanţã & consiliere în mâncatul cu beţe”. Clientul vine cu sushi şi cu beţele personale, iar eu îl învãţ sã-l mãnânce cu beţe. Pe viu, cã asta nu se poate explica teoretic. De aceea, clientul trebuie sã vinã cu porţii duble, pentru el şi pentru mine. Desigur, în primele şedinţe o sã mãnânc numai eu pentru ca el sã poatã observa toate detaliile invizibile unui ochi neatent.
Amatorii sã se grãbeascã cu înscrierea, cã programul nu va fi non-stop şi nici mãcar 09.00-17.00 ca la lumea bunã. Cã n-am cum dracu sã mãnânc sushi opt ore pe zi în continuu, ca sã-i consult & consiliez pe toţi amatorii!
Bonus gratuit pentru primii 792 înscrişi-le voi demonstra pe viu, direct pe tatami, fãrã plasã de protecţie, cum se doarme dupã ce se îngurgiteazã 37 porţii de sushi deodatã! Din resurse proprii, asigur eu fondul musical adecvat ambelor faze ale consultanţei & consilierii.