ALTFEL . info

Spune lucrurilor pe nume, cu patimă dar fără mânie !


Prima pagina

Magazin Militar
Observator
Insomnii
Calator
Anunturi
La Gura... Humorului
Psihologie


       

Gândurile lu nea Goe Basarab cãtre fiul sãu Teodosie



Nea Goe Basarab a descoperit cu mirare un mesaj pe care l-a trimis fiului sãu, pe care trebuie sã-l fi chemat Teodosie, cã aşa zice la cronicã, aflat departe de ţarã, în minunata lunã “sectemvre alu 2005”. S-a uitat, l-a citit, s-a mirat şi şi-a amintit versurile întâiului poet, în varianta…adaptatã:
“Sã-l las, se stricã,
Sã-l-arunc, m-e fricã,
Cã-l gãsesc alţii
Si…m-aredicã!”
Aşa cã, mi l-a dat mie sã-l public.
***
Apocalipsa a venit mult mai repede decât prevesteam eu ieri. Salba de lacuri din jurul Bucureştilor stã gata sã dea nãvalã peste urbe, digurile unora dintre ele cedând iar celelalte stând gata-gata sã cedeze. Jandarii carã saci de nisip cu cârca, zi şi noapte, marii democraţi capitalişti româneşti folosind fãrã jenã stilul comuniştilor pe care l-au înfierat cu spume la gurã şi mânie proletarã. Mami doarme în pod, încãlţatã cu cizme de cauciuc şi cu sacoşa cu pâine de rezervã în mânã, uliţa ei fiind relativ aproape de unul din acele lacuri. In acest rãstimp, primarele general al capitalei şi cu prefecteuza, cu fusta intratã la apã şi cu sutienul de când era pionerã, ne explicã la TV cã plouã din cauza PSD-iştilor care e corupţi si a lãsat ţara de izbelişte, şi cã ar fi bine sã nu mai facem duş, deoarece apa de canal se adaugã la cea de ploaie şi d-aia ne inundã. Oricât de tare de fiere ai fi şi oricât anghirol ai lua înainte de a te uita la televizor, când vorbesc ãştia tot ţi se face greaţã.
Pe litoral a venit potopul. In Costineşti 6 oameni s-au înecat în apa de ploaie. Apa a ajuns de 2 metri, iar 30 de copii au fost scoşi cu elicopterul din podul grãdiniţei, acolo unde i-a urcat educatoarea care a vãzut, îngrozitã, cum creşte apa pur şi simplu din ploaie, ajungând în 30 de minute pânã aproape de streaşinã.
In rest, totul e O.K. Mutter umblã cu dosarele ei şi ale lui G. Profitând de faptul cã plouã torenţial, ea mai uitã câte o hârtie acasã, doar ca pretext sã mai poatã face un drum, la capãtul cãruia se întoarce cu apa revãrsându-i-se din ghete.
Foarte strângãtoare şi econoamã, însãrcinatã de tine cu chivernisirea banilor, urmãreşte cu maximã atenţie cursul valutar şi-ţi cumpãrã euro atunci când e mai scump, gândindu-se ea cã ce e mai scump o fi mai bun. Degeaba îi explic eu cã tu nici nu mãnânci euro, nici nu te încalţi cu el şi cã trebe sã-l ia când e ieftin! Sare pe mine cu strãmoşeasca lozincã: "Tu sã taci, cã n-ai fost în stare toatã viaţa sã strângi un leu! Din cauza ta, nu avem nimic. Acu mã ocup eu şi tu nu te bagi!". Si nu mã mai bag, da tot nu pot sã nu mã întreb, aşa în gând, pe furiş, sã nu mã auzã ea, cã mã pocneşte: "Totuşi, de ce o fi aşteptat ea sã se scumpeascã euro cu 1000 lei şi d-abia dupã aia a cumpãrat!!?!!". Cred cã şi Isãrescu ar cãdea în cur dacã l-aş întreba!
In rest, dupã cum ţi-am spus, e bine. Toţi şi toate. Eu îmi strâng lucrurile din birou, da sã vãd unde dracu le duc, cã mi-ar mai trebui o camerã acasã.
Dacã aş fi fost puţin mai luminat la minte, acu 15 ani îi dãdeam lui tata 500 de dolari şi cumpãram casa în care stãtea. Acolo mi-ar fi plãcut sã mã retrag. Cu o magazie în care sã pot tãia o scândurã, sã pot îndoi un fier. Cu o bucãţicã de grãdinã, în care sã se ducã mutter dimineaţa şi sã se mai întoarcã seara. Cu douã-trei coarde de viţã care cresc pe casã. Cu pod, în care sã atârne cârnaţii uscaţi. Cu beci, în care sã gãseşti o sticlã de vin ţinutã în nisip. Cu o maşinuţã micã, acolo la intrare, cu care sã fugi, din când în când, dupã cumpãrãturi, sau sã te duci la Giormanele la un grãtar şi-un pescuit. Si acum aş fi în stare sã vând apartamentul şi sã mã mut acolo, dar mutter, numa când aude de aşa ceva, se înverzeşte la piele, se umflã ca ãla dintr-un serial, i se fac ochii galbeni şi mã aleargã de n-am scãpare decât când mã încui pe balcon, da şi acolo trebuie sã stau atârnat în afara lui, cã dacã mã vede e în stare sã dãrâme balconu.
Ei, fiule, cam astea ar fi noutãţile de sfârşit de sãptãmânã pe care am vrut sã ţi le împãrtãşesc ca sã te bucuri şi tu, alãturi de noi, acolo, departe. Sper cã aceste veşti îţi vor da un nou imbold în viaţã, care te va face sã sari în sus astfel încât sã cazi exact pe canapea şi de acolo, mai departe, sã cazi pe gânduri, iar apoi sã cazi într-un somn adânc, în care s-o visezi pe mutter înotând cu o singurã mânã iar în cealaltã ţinând, deasupra apelor, dosarele, pe mine fãcând pluta pânã la bancã sã-ţi cumpãr euro scumpi şi pe G. fãcând pluta pe burtã, în timp ce citeşte despre mânãstiri. Deasupra acestor imagini idilice, s-ar putea sã aparã şi mami, deplasându-se cu podul casei, fãcându-ţi semne de încurajare cu cizmele de cauciuc ţinute într-o mânã, iar în cealaltã ţinând folia de plastic sub care stã ca sã n-o plouã şi pe care sunt înscrise urãri de succes în viaţã.
Hai pa, si nu mai fi atât de somnoros, flãmând şi însetat cum te ştiu de când eram amândoi mai mici!



je