“Fi-so” fiind io. Am citit şi io povestea celor doi întreprinzãtori. Ca sã mã-nţelegeţi, v-o redau şi vã spun pã urmã ce învãţai io din aceastã poveste.
***
Doi patroni stau la o bere şi vorbesc d-ale lor.
- Mã, zice unul, ţie cum îţi merge?
- Prost tare, da ţie?
- Prost, prost. E criminalã situaţia!
- Frate, da tu mai dai salarii la angajaţi?
- Nuuu! De vreo trei luni. Da’ tu le mai dai?
- Nici vorbã, de prin octombrie. Da ai tãi mai vin la muncã?
- Bã, m-am mirat şi eu da’ vin în fiecare dimineaţã, intrã-n fabricã, semneazã condica, muncesc. Dar ai tãi?
- Si-ai mei vin mã la treabã!
Stau ei şi se mai gândesc şi dupã câteva minute unul dintre ei zice:
- Auzi, ce-ar fi sã le punem la ãştia o taxã la intrare?!
***
La început n-am înţeles mare lucru, da dupã ce am mai cugetat niţel, chiar dacã m-a durut capul în timpul procesului de cugetare, tot am învãţat ceva. Aşa cã, în prima zi de dupã cugetare, când au venit nişte prietene d-ale nevesti-mi pe la ea şi au vrut sã iasã pe balcon sã admire florile, le-am cerut sã-şi ia bilet...de ieşire. Pãi, dacã ãia le luau taxã de intrare cã intrau în fabricã, nu e normal sã le iau şi io taxã de ieşire când ies pe balcon!?!
