Pentru prima datã în cei 8 ani de când se crede numãrul unu pe mapamond, “Marele licurici” s-a comportat meritoriu şi admirabil. Luat la ţintã de un reporter cu proprii-i pantofi, licuriciul s-a ferit iute, fãrã sã intre în panicã, iar la sfârşit a mai avut şi tãria sã anunţe cã pantofii respectivi erau numãrul 43. Am fost şi rãmân un critic înverşunat la licuriciului, dar, vãzând secvenţa respectivã, l-am admirat. Problema pe care o ridic acuma este urmãtoarea: ce au fãcut oştile de consilieri care au roit în jurul lui 8 ani? De ce nu i-au spus cã el este bun numai în astfel de momente? De ce l-au lãsat sã facã toate prostiile pe care le-a fãcut, în loc sã culeagã aplauze bine-meritate pentru secvenţe precum cea descrisã? Aduna lumea în pieţe publice, punea pe cineva sã dea cu pantofii şi îşi valorifica dexteritatea şi prezenţa de spirit. Ar fi fost aplaudat pe întregul mapamond!
D-aia zic sã-i bage la puşcãrie pe neisprãviţii, nepricepuţii şi incapabilii de consilieri, ca sã ne arate şi nouã cã a înţeles şi el ceva! Mãcar acuma, în ultimele lui zile de licuriciat. Sau de licuricit!?!
