Vorbind despre sânge, toată lumea, inclusiv cea medicală, se gândeşte numai la cele patru grupe sangvine. Se zice că evreii ar fi sesizat că sângele are şi culoare, fapt pentru care, în armata celor “botezaţi cu briciul”, la un moment dat, vestoanele aveau culoarea roşie pentru a nu se vedea când sunt răniţi, iar pantalonii erau galben-maroniu, spre a nu se observa….(pardon), curajul.
Noi marinarii, am adâncit studiul cromatic al lichidului vital. Astfel, pe când lucram la operaţii în minister, pe post de edecar cap de parâmă, unitatea pregătea un antrenament de stat major cu toată oastea. Printre cei nominalizaţi să participe mă număram şi eu, având drept colaboratori doi “răţoi” mai tinerei, Victor şi Petrică. Adunaţi în locul special destinat “coacerii concepţiei”, generalul, căruia îi voi spune Mitică, aşa cum îi spuneam în particular, care era cap de coardă al activităţii şi care simpatiza marinarii, a început să detalieze activitatea, încercând a crea şi motivaţii, la un moment dat zicând: “să le arătăm noi, ce sânge kaki curge în venele şi arterele noastre de ofiţeri de operaţii”.
Inţeles din priviri cu băieţii mei, ne-am ridicat şi am tăiat-o spre uşă, situaţie care a iscat următorul dialog :
-Ce v-a apucat, unde plecaţi?
-Noi avem sânge albastru.
-Staţi dracului aici, că sunteţi ofiţeri de operaţii vechi si v-aţi contaminat cu kaki.
Intr-adevăr, Mitică avea dreptate.
Aceeaşi dreptate pe care a avut-o Mitică şi în următorul episod. La o aniversare la locul de muncă, după mai multe pahare aruncate pe goarna marinărească având diametrul lărgit de periodice antrenamente, am început să povestesc următoarea întâmplare istorică.
“După unirea Moldovei cu Tara Românească, în 1860, s-au reunit şi armatele celor două principate, în tabăra de la Floreşti. Generalul Florescu, ministrul de război, i-a dat lui Cuza următorul raport: “Măria Ta, cavaleria, artileria şi prostime cât vezi cu ochii, vă prezintă onorul””.
La auzul poveştii mele, tunarii, şi cei cu teghe orizontală şi cei cu teghea în sus, NBC-iştii, geniştii, aviatorii, marinarii, aţicarii, inginerii şi radiolocatoriştii s-au hlizit de mama focului. Numai generalul Mitică a rămas imperturbabil şi a glăsuit: “Dane, ai dreptate. Printre infanterişti sunt mulţi proşti, dar şi cel puţin doi deştepţi. Unul dintre aceştia doi sunt eu. De aia am în subordine atâţia deştepţi ca voi”.
