Cetii pân neşte zeare cã ni se cere pãrerea cã dacã suntem de acord ca preşedintele sã fie şi şef al guvernului. Adicã, sã fie şi la noi ca la “Casa zugrãvitã”, bag seama. Maaamããã! Sã vezi luminã atunci! Numa sã nu ne batã-n ochi! La prima lecturare pân cetire, m-a strãfulgerat ceva aşa, ca cum ar fi fost un trãznet, da d-ãla care te învie, nu te omoarã. Adecã, vezi matale, ãia de la gazeta aia ne consederã pe noi, ãştia de n-avem ce face şi cetim ce scrie ei, un fel de Curte Constituţionalã, nu?! Dupã aia, mi-am luat rolu de Curte Constituţionalã în serios şi le-am rãspuns. Le-am zis cam aşa: “Io aş cam fi de acord ca preşedintele sã fie şi şef al guvernului, da io zic cã ca sã-l întrebaţi şi pã el, mai întâi, cã poate nu vrea! Dã ce sã nu vrea? Pãi cum s-ar numi el atuncea? Preşedintele guvernului?!? Si cine l-ar valida? Parlamentu, cã aşa zice la lege, cã Parlamentu îl aprobã pe şeful guvernului. Pãi voi credeţi cã Parlamentu ãsta e mai presus de poporu care-l alege direct pe preşedinte? Si cum ar fi dacã poporul l-ar alege pã preşedinte, da Parlamentu, care este supus poporului, nu l-ar valida ca şef al guvernului?!? Aud?”
Mai aveam sã le zic mai multe, da aveam şi niscai treabã pân casã în ziua aia, aşa cã i-am lãsat baltã. Da bãgai de seamã cu ocazia asta, cã ãştia de scrie-n ziare e cam guguştiuci!
