Propunere pentru modificarea Zilei Naţionale a românilor
De la bun început subliniez faptul cã propunerea mea se referã la modificarea a ceva ce nu a existat niciodatã, dar sunt aproape sigur cã minimum 99,99% dintre cititori, dacã ar fi fost întrebaţi care este ziua naţionalã a românilor, ar fi rãspuns “Intâi decembrie”. Restul, de 0,01% ar fi rãspuns, încã, “23 august”. Ori, nici 01.12, nici 23.08 nu au fost niciodatã “Ziua Naţionalã a românilor”, ci numai “Ziua Naţionalã a României”. Românii n-au avut niciodatã o Zi Naţionalã. Nu le-a permis…istoria. Sau “dictaturili”. Sau “vremurili potrivnice”. De aceea i-am zis “modificare”, deşi ar fi fost onest din partea mea sã vorbesc despre “instituirea” Zilei Naţionale a românilor. Sã poatã şi ei sã mai aibã o zi liberã, în afara celor oferite deja de guvern şi de bisericã, o zi pe care sã şi-o poatã lua liber şi dacã au fugit în Germania, sau în Australia încã de pe vremea cruntelor dictaturi (cã au fost vreo 2-3, nu numai una, şi de fugit s-a fugit în toate, deşi n-am dat nici un campion mondial la alergare fond), sau dacã au mers încet, cu autobuzul, pânã în Spania, ca sã culeagã cãpşune, sau pânã în Italia unde aşteptau, frumos aliniate, nişte fete sã fie violate. Pentru cã “ailaltã” se dã liber numai în România, “aia” fiind doar Ziua Naţionalã a statului român, nu a românilor.
***
Pe parcursul existenţei mele, numeroase au fost ocaziile în care am întâlnit grupuri, mai mari sau mai mici, de oameni aflaţi în aşteptare. Rãspunsurile standardizate în astfel de situaţii acoperã o plajã relativ îngustã de situaţii, dar bine conturatã, începând cu tradiţionalul “aşteptãm sã vinã şefu”, continuând cu “aşteptãm sã vedem ce zice şefu”, trecând prin “aşteptãm sã ne aducã materialele/sculele”. Desigur, nu au lipsit pe parcursul istioriei românilor nici “aşteptãm sã vie soldaţii”, aceastã variantã fiind folositã şi la Mãrãşti, Mãrãşeşti şi Oituz, dar şi când era vorba de strânsul recoltelor de pe câmp, şi nici “aşteptãm sã vedem, poate bagã ceva” variantã lansatã, dar şi epuizatã, în “iepoca dã aur”. De la caz la caz, au existat şi variante “profesionale”, adaptate la specificul diverselor profesii practicate pe melagurile locuite de români. Una dintre ele este celebra de acum “aşteptãm sã contramandeze şefii ordinele înainte de a le executa noi, cã altminteri le contramandeazã dupã ce le-am executat şi nu numai cã degeaba le mai contramandeazã atunci, dar ne mai şi sancţioneazã pentru executarea prea grãbitã a ordinelor”.
Mai nou, aceastã caracteristicã a românilor a fost preluatã, în mod firesc, aş zice eu, de cei care guverneazã însãşi România, adicã statul în care locuiesc majoritatea românilor şi în care majoritatea locuitorilor sunt români, în pofida unor pãreri exprimate pe plan internaţional precum cã locuitorii României ar fi romi, sau cã România ar fi ţara romilor.
Mai mult chiar, guvernul României foloseşte aceastã caracteristicã a românilor drept pârghie principalã de conducere, astfel cã la majoritatea solicitãrilor venite din partea românilor, guvernul rãspunde prin “aşteptaţi” sau variante derivate ale acestuia, precum “şi la ce vã aşteptaţi?”; “sã nu vã aşteptaţi!”; “nu ne-am aşteptat…”, etc.
In acest context istorico-politico-apucãtoresc (asta, pentru cã în limbajul obişnuit, anumitor manifestãri comportamentale, mai ales în plan politic, li se mai zice şi “apucãturi”), propunerea mea este simplã şi mã aştept sã fie îmbrãţişatã nu numai de simplii compatrioţi, ci şi de Parlament, Guvern, Preşedinţie, Bisericã, Armatã, SRI, SIE, Pompieri, Uniunea Patronatelor, UGIR, Registrul Comerţului, şi BNR cu sprijinul Bãncii Internaţionale a Religiilor şi cu sponsorizarea trusturilor de presã Intact, Impact, Infarct, Impas, Compas, Contract, Contact…
***
Poftim?!? Aaa, da! Uitasem propunerea! Pãi, ziceam ca Ziua Naţionalã a românilor de pretutindeni sã fie de...Sfântul Aşteaptã.
