Cunosc un fost militar cam… altfel. Zic că e altfel pentru că, spre deosebire de alţi militari pe care îi cunosc şi cu care sunt vecin, el nu este stelist, aşa cum i-am observat pe ceilalţi. Mă rog, el zice că este militar, nu că a fost militar. Stiind că, de fapt, nu mai poartă uniformă de mulţi ani, l-am întrebat de ce se consideră militar în continuare. Stiţi ce mi-a răspuns? Cică el şi acuma se întoarce noaptea în somn, de pe o parte pe alta, în doi timpi - unu, doi - aşa cum a fost învăţat în urmă cu aproape o jumătate de veac că se execută întoarcerile. Că el “nu se întoarce”, el “execută întoarcere”! Omul ăsta pe care-l cunosc mai are o caracteristică ce-l face…altfel. El nu mai citeşte presa miltară. Am fost curios să aflu motivul şi iată ce mi-a povestit.
Zice că este într-un conflict cu M.Ap pe care îl acuză că ar încălca o lege. Din această cauză, s-a dus în audienţe pe la mai mulţi miniştri ai apărării. La una dintre audienţe-aici m-a rugat insistent să spun că “nu atunci când a fost în audienţă la ministrul hahaleră, ci la predecesorul lui”-era de faţă şi mai marele presei militare de la acel moment. Acel mai mare al presei, la câteva zile după audienţă, a scris, cu referire clară la omul nostru, chiar dacă nu l-a numit, că “a avut dreptate până la un punct, după care a devenit destul de acid”, iar în continuare îl ridica în slăvi pe ministru pentru că se ridicase în picioare la sfârşitul audienţei şi dăduse mâna cu petentul. La citirea celor scrise de marele presar militar, omul nostru i s-a adresat în scris şi i-a cerut să-i spună care este acel punct până la care crede el, presarul, că a avut dreptate şi ce semnificaţie acordă noţiunii “acid”, ştiut fiind faptul că, uneori, mizeria se înlătură cu soluţii…acide. Răspunsul primit de om de la mai marele presarilor militari l-a dezamăgit. Era invitat la o discuţie pe marginea subiectului ridicat de el pe timpul audienţei, fără să i se răspundă, de fapt, la întrebări. Nu s-a dus şi de atunci nici nu mai citeşte presa militară. L-am întrebat de ce s-a supărat pe toată presa militară, cam…ca văcarul pe sat. Mi-a zis că nu putea să dialogheze cu un om care asistase pasiv la comiterea acelei ilegalităţi timp de peste un an de zile, deşi, chipurile, d-asta exista funcţia lui, să vegheze la respectarea legalităţii, şi care nu are proprietatea cuvintelor pe care le foloseşte. In plus, proslăvirea publică a unui gest banal, numai pentru că a fost făcut de un ministru, i s-a părut a fi o manifestare libidinoasă. “Bun, bun”, i-am replicat, “dar ce ai cu ceilalţi?” l-am întrebat.
“Băi, tinere”, mi-a zis, “eu trăiesc pe acest meleaguri de aproape trei sferturi de veac. Eu am în mine şi ceea ce au trăit părinţii, bunicii şi străbunicii mei. Am avut aproape trei sferturi de veac la dispoziţie să verific dacă ceea ce am preluat de la ei este bun sau nu, dacă mai este valabil sau. Până acum m-am convins că vorba aia, cu CUM E TURCUL, SI PISTOLUL, este valabilă.”
Si uite aşa, m-a trecut acel militar “altfel”, pe mine, pe poziţia “mute”.
