Campionatul European de “sport al patimilor” continuă într-o veselie adormită. Din când în când, destul de rar, căci rar dă naţionala noastră goluri, oraşul răsună de chiote. Frumoasă deşteptare! N-ar strica să fie preluată şi-n armată, în locul celebrei “deşteptări” trompetistice. “Deontologii” din presă sunt, şi ei, acolo, la faţa locului, unde îşi dau cu stângu-n dreptu într-o voioşie de nestăvilit. Căci ei, în loc să facă ceea ce li se cere prin “fişa prostului”, adică să relateze ce se întâmplă pe teren sau în afara terenului, se apucă să interpreteze, să-şi dea cu părerea, de parcă ei au fost trimişi acolo să supervizeze arbitrii, antrenorii, jucătorii şi oficialii. Aia, toţi, sunt nişte tâmpiţi şi numai “deontologii” se mai şi pricep. Ei ştiu că arbitrul a anulat un gol valabil al Italiei în meciul cu România. Ei ştiu că arbitrii ne-au favorizat în acelaşi meci. Chiar dacă, pe teren, arbitrii doar înregistrează că un gol a fost înscris sau nu a fost înscris. Oare de ce nu le spune nimeni că pe nimeni nu interesează opiniile lor şi că, de fapt, nici nu ar avea voie să şi le exprime prin mijloacele de informare publică. Desigur că ei ar sari ca arşi. Adică, “ce dom’le, eu n-am voie să-mi spun părerea?!”. N-ai voie, măi gâgă al presei româneşti! Voie am numai eu, spectatorul. Numai eu, marele “neica nimeni”. Tu, dacă vrei să obţii acest statut, trebuie să plăteşti. Cât? Leafa ta! O dai înapoi, te duci pe banii tăi acolo şi atunci ai voie să-ţi urli opiniile tale. Simplu, nu?
