Un jurnalist al cărui nume n-ar fi nimic că nu l-am reţinut eu, dar cred că nici el nu-l prea ştie, s-a băgat şi el în chestia asta cu campania electorală, că doar d-aia zic jurnaliştii că sunt obiectivi! Omul ne anunţă trompetistic că bucureştenii n-au fost şi nici nu vor fi vreodată de stânga. Eu nu am nici un dubiu că el nu a vrut să spună asta, întrucât se vede că habar n-are ce-i aia stânga şi ce-i aia dreapta. El a vrut doar să strige “Nu votaţi PSD-ul!”. Nepriceput, omul şi-a dat în vileag neştiinţa. L-aş fi ajutat, dacă l-aş fi suspectat că e interesat să mai afle câte ceva. I-aş fi explicat că, în decembrie 1989, revoluţia “anti-stânga” nu ar fi reuşit dacă nu ar fi ieşit în stradă cei de…stânga, care erau, în marea lor majoritate…bucureşteni. Sau el consideră că muncitorii de pe platformele industriale nu erau de stânga?! I-o fi considerat “patroni”, căci, conform devizei din acele zile, ei erau şi propietari ai întreprinderilor?!
Meteahna e mai larg răspândită printre cei aciuaţi prin presă şi prin “societatea civilă”. După ei, până în ’89, în România aveam de a face cu un regim care era şi de stânga, dar şi de dreapta. De stânga era pentru că era communist, iar de dreapta era pentru că era dictatură. Deşi, după opinia lor, dictatura ar putea să fie şi de stânga. Adevărul e că, în mintea lor, chestia asta cu stânga şi cu dreapta e simplă-e când de stânga, când de dreapta, după partea cu care judecă la momentul respectiv. Căci ei judecă uneori cu capul, iar alteori cu opusul capului, ca şi când ar sta cu curu-n sus. Ori, într-o astfel de poziţie, stânga devine dreapta şi dreapta devine stânga.
