Un mare şmecher a etichetat regimul de până în decembrie ’89, în care, de altminteri s-a format şi a câştigat banii cu care acuma îşi justifică averea, ca fiind criminal şi ilegitim. Nu ne-a spus ce crime a comis regimul, iar eu, citind prin diverse lucrări de specialitate, tot n-am înţeles cum poate comite crime un regim. Toţi scriu că numai oamenii pot comite crime. Copacii care cad peste oameni şi-i ucid NU comit crime, indiferent în ce regim cad. Urşii care devorează oamenii ce le ies în cale NU comit crime, indiferent ce scria pe carnetul de partid al celor păpaţi de urşi.
Mă rog, să zicem că sunt dispus să accept zicerea şmecherului, dar în cazul ăsta trebuie să admitem că tot ceea ce mişcă în timpul unui regim poate comite crime, iar crimele respective sunt atribuite regimului în timpul căruia au fost comise. Că d-aia e regimul criminal, iară nu nişte oameni. Astea fiind zise, anunţ şi afirm că actualul regim este cel mai criminal regim cunoscut în istoria acestei ţări. De ce? Pentru că în timp ce în diversele regimuri anterioare, etichetate, rând pe rând, ba de nişte şmecheri, ba de alţi şmecheri, ca fiind care mai de care mai criminale, crimele erau comise numai de oameni împotriva altor oameni, în actualul regim până şi câinii comit crime împotriva unor copii nevinovaţi.
Ii aştept pe toţi păduchioşii de lingăi şi pe toţi intelectualii lu peşte, grupaţi în cele mai civile societăţi apărătoare ale boilor din car, să mă acuze şi să sară în apărarea criminalului regim, întru dovedirea profundei lor nemernicii!
Si acum urmează întrebarea pentru şmecherii zilei. Dacă voi consideraţi că regimul în care aţi făcut bani frumoşi era criminal şi ilegitim, nu vi se pare normal să vi se confişte banii pe care i-aţi încasat de la un regim criminal şi ilegitim?
Poate mi-ajută Dumnezeu şi aude careva din justiţie şi se autosesizează. Poate chiar parchetul de serviciu al şmecherilor zilei!
Acuma au şi “docomente” declarate ca fiind oficiale de mai marii ţării, prin care acel regim este catalogat ca ilegitim şi criminal, deci nu mai au nevoie de alte dovezi. Iar chestia cu paralele încasate de şmecheri de la acel regim criminal se găseşte chiar în declaraţiile lor de avere şi poartă semnătura lor. Pe ei!