Nu ştiu cum or fi fost alţii, dar ştiu ce mi s-a-ntâmplat mie prin viaţã şi mi-e greu sã cred cã aş fi unicat. Era sã zic “mi-e greu sã cred cã sunt singurul tâmpit”, dar nu vreau sã jignesc pe nimeni. Eu am ce am doar cu mine, cu nimeni altcineva. Aaa, mã rog, şi cu ziariştii!. Aaa, da, şi cu fotbaliştii, cu politicienii, cu finanţiştii, cu juriştii, cu doctorii, cu ãia din “societatea ţivilã”, cu ãştia de la întreţinerea strãzilor şi cu primarii. In rest, chiar n-am nimic cu nimeni. Azi am iarãşi treabã cu ãştia din societatea ţivilã. Tivilã, ţivilã, dar ne-ţivilizatã. Inceputul articolului era legat de faptul cã mie mi s-a-ntâmplat ca, dupã ce învãţasem ceva prin şcoli, uneori chiar bine, adicã obţinusem note mari, la contactul cu viaţa ceea ce învãţasem sã se transforme într-o…gaurã neagrã. Adicã, nu înţelegeam cum sã fac legãtura între ceea ce “desenasem” la tablã şi ceea ce era pe teren. D-aia zic, poate n-am fost singurul care a trãit aşa ceva. Acuma, mã gândesc la ţivilii ãştia. Ei fac nişte şcoli, care mai pe bune, care mai prin corespondenţã, care mai la fãrã frecvenţã, care mai în limbi strãine ale cãror înţelesuri profunde le scapã. Pe urmã, hop într-o soţietate d-asta ţivilã şi dã-i şi combate. “Partidele ar trebui sã…”. “Cetãţenii ar trebui sã…”. “Legea asta nu e bunã, deoarece….”. “Ar trebui introdus votul uninominal ca singura modalitate de a…”. Si dã-i si luptã, si luptã si dã-i. Acuma, însã, când catindaţii se dau de ceasul morţii sã-i convingã pe alegãtori, iar alegãtorii se dau de ceasul morţii sã-nţeleagã ce vinã au ei, ţivilii s-au dat la fund. Nu, nu cu urzici! Adicã, ei nu se manifestã pe pãmânt, acolo unde e ţãrâna, unde se formeazã noroiul şi de unde se ridicã praful cu care se hrãnesc ei. Ei se pricep numai la tablã. Adicã, se duc în studiourile televiziunilor si dã-i si luptã acolo. Cu eterul, cãci în eter zboarã vorbele lor! Ei ştiu şi sã-i evalueze pe catindaţi, dupã cum le rãspund lor la chestionare, de parcã ãia se pregãtesc sã conducã ţara prin extemporale. Ba, unii şi-au mai deschis şi firme de consultanţã şi-i învaţã pe catindaţi ce “ar trebui sã facã”, fãrã ca ei sã fi fãcut vreodatã ceea ce propovãduiesc şi fãrã sã meargã cu catindatul pe teren sã-l vadã cum nu ştie unde sã-şi deschidã cortul propagandistic, când se hotãrãşte unde sã-l ridice i-l dãrâmã unii noaptea, când în sfârşit nu i-l mai dãrmã constatã cã nu se opreşte nimeni la el, iar atunci când încearcã, timid, sã opreascã vreun trecãtor îl ia ãla la trei-pãzeşte. Iar catindatul la care mã refer eu era, sãrmanul, bine intenţionat.
Dacã i-ai impinge pe pãmânt pe ţivilii ãştia, probabil cã ar trãi şi ei sentimentul gãurii negre al meu. Dar cum nu coboarã din copac, vor rãmâne sterpi la suflet toatã viaţa. Ei nu vor fi capabili, niciodatã, sã producã altceva decât “femeia anului” varianta “pe ecran”, pe pãmânt neinteresând pe nimeni producţia lor.
