Intâmplător, mi-au căzut ochii pe o emisiune tv în care un reporter, care cu siguranţă se consideră şmecher, intervievează nişte amărăşteni, cu scopul vădit de a ne arăta nouă, spectatorilor, cât de tâmpiţi sunt. Las deoparte faptul că, procedând aşa, el ne consideră tâmpiţi pe noi, spectatorii, bănuind el că noi n-am şti că lumea-i plină de tâmpiţi şi trebuie să ni-i arate el! Las deoparte şi faptul că mai tâmpit decât interlocutorii săi era însuşi reporterul, care considera nişte răspunsuri ale interlocutorilor ca fiind neadecvate când, de fapt, întrebările lui permiteau astfel de răspunsuri. De exemplu, marele şmecher l-a întrebat pe un ţigănuş dacă e corect ca un bărbat să întindă mâna unei femei. Tiganul a răspuns că nu e corect, aducând drept argument faptul că nu se cade ca un bărbat să cerşească de la o femeie. Evident, şmecherul a găsit de cuviinţă să-l taxeze pe ţigan. Eu afirm aici că şmecherul era tâmpit, întrucât răspunsul ţiganului era corect. Aaaa, că şmeceherul se gândise la altceva, e cu totul altceva! Numai că, atunci când nu ştii să transmiţi interlocutorului exact ce vrei, tâmpit eşti tu, iară nu interlocutorul care înţelege altceva decât ai vrut tu.
Eram tentat să-mi continui tirada împotriva şmecherilor de acest soi, dar cineva mi-a atras atenţia că eu însumi critic metehnele unor oameni pe acest site. A avut dreptate, numai că nu a sesizat esenţialul. Eu critic metehne, iară nu oameni, pe când acel şmecher afişa pe ecran un om anume, vizibil cu ochiul liber, un om care are părinţi, poate are şi copii, are vecini, are colegi. Sunt sigur că, dacă ar fi fost posibilă transpunerea în viaţă a filmului “The Truman show” (nu l-aţi văzut?! adică n-aţi văzut unul dintre cele mai formidabile, tulburătoare şi sensibile filme ale omenirii?!) şi aş fi urmărit viaţa acelui şmecher, aş fi găsit minimum 17 căruţe de momente de care, dacă i le-aş fi derulat în faţă, i-ar fi fost şi lui ruşine de el însuşi. Totuşi, nimeni nu şi-a permis să-şi bată joc de el pe ecran.
Mă opresc aici, căci mă autoîntărât inutil. Inchei cu singura urare pe care i-o pot transmite din inimă acelui reporter şmecher: HAI SICTIR! Dacă el înţelege ceea ce bănuiesc eu că înţelege din această urare, îl anunţ că s-a înşelat. Nu aia am vrut a spune!
