Senatul, Camera Deputaţilor, Preşedinţia, Guvernul, Parchetul, Procurorul general, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Public, Curtea Constituţională, PNL, PSD, PD-L, PC, PRM.
Am enumerat numai câteva din instituţiile statului şi partidele parlamentare din România care, cu acelaşi text de lege în mână, scris în limba care era presupusă a fi limbă maternă pentru toate entităţile enumerate, înţeleg lucruri diferite.
Colacul peste pupăză este pus de faptul că nici măcar dicţionarele explicative eale acelei limbi materne, elaborate de forurile academice, nu prevăd atât de multe semnificaţii pentru fiecare cuvânt, câte entităţi contradictorii se manifestă!
Să nu ne mirăm că străinătatea ne cam desconsideră ca naţie, căci ne desconsideră pe bună dreptate. Nici noi nu am băga în seamă o populaţie, fie ea şi alcătuită din umanoizi, care nu are o limbă consolidată. Adică, o limbă pe care să o înţeleagă toţi componenţii acelei populaţii la fel.
Si când te gândeşti că în instituţiile alea activează « cei mai cei » dintre noi!
