Chiar aşa! Nu-mi venea să cred că preşedintele unei părţi din cei care l-au ales spune ceva cu care sunt şi eu de acord. Zic preşedintele unei părţi din cei care l-au ales, pentru că aşa este şi nu ascunde acest lucru. Este singurul preşedinte pe plan mondial care consideră că în opoziţie se află un partid pe care l-a pus cu forcepsul să guverneze şi că un partid care a câştigat alegerile poate fi trecut în opoziţie şi apoi, în opoziţie fiind, poate fi catalogat ca fiind la guvernare. N-aţi înţeles ce am spus? Păi cine înţelege ce face preşedintele unei părţi din cei ce l-au ales? Deşi, dacă citiţi pe îndelete, veţi vedea că ceea ce am spus eu măcar are o noimă.
Dar, să revin. Cu ce sunt eu de acord din ceea ce a spus preşedintele unei părţi din cei care l-au ales? Cu faptul că se fac doctori în diverse domenii pe bandă rulantă. Nu mă ascund “după corcoduş”, dar dacă nu ar fi spus-o altcineva nu aş fi spus-o nici eu de teamă ca cititorii să nu creadă că am spus-o din frustrarea că eu nu am un astfel de titlu. Nu ideea de doctorat este cea care mă deranjează, ci acordatul acestui titlu fără legătură cu nimic din viaţa reală sau din domeniul cercetării ştiinţifice. Căci eu aşa ştiu-devii doctor dacă, fie contribui decisiv la rezolvarea unei probleme concrete importante, fie aduci o contribuţie importantă într-un domeniu ştiinţific. Dar să devii doctor pentru că ai conceput nişte planuri pe care nu le implementează nimeni, sau pentru dezvoltări teoretice fără nici o legătură cu ceea ce se întâmplă în instituţia pentru care, chipurile, ai făcut acele dezvoltări, sau pentru că ai adunat între aceleaşi coperţi de dosar ce au scris alţii, mi se pare chiar o bătaie de joc la adresa doctoraturii în sine!
Dar de unde până unde această invazie de doctori? Păi de la legea care le dă nu ştiu cât la sută în plus la salariu. Ca de obicei, la noi legile nu sunt chiar proaste, dar aplicarea lor este sub orice critică. Ideea fusese aceea că un doctor în ceva, dacă lucrează în acel domeniu aduce, firesc, un plus de calitate în tot ceea ce face. Corect, dar numai dacă s-ar fi respectat condiţia, adică să fii doctor în domeniul în care activezi. Dar să fii doctor în sericicultură, poate meritat obţinut acest titlu, şi să primeşti spor la salariu deşi lucrezi ca şef grupă şoferi, mi se pare deplasat. Sau, să fii doctor în ştiinţe tehnice, să te angajezi într-o instituţie culturală ca regizor şi să primeşti spor. Păi ce plus de calitate aduc actului regizoral pe care-l săvârşeşti, cunoştinţele tale deosebite în domeniul roţilor dinţate?!
Cum s-a ajuns aici? Simplu-în virtutea principiului că peştele numai de la cap se-mpute. Am cunoscut un ministru care era doctor în ştiinţe juridice. El nu era ministru al justiţiei, ci ministeria un alt domeniu. Ce s-a gândit el să facă pentru a “umfla potul”?! A acordat acel spor tuturor posesorilor de titluri de doctor din acel minister, chiar dacă mulţi dintre ei dobândiseră titlurile în cu totul alte domenii decât cel de care se ocupa acel minister. Si ce puteau face respectivii, altceva decât să aplaude? Căci chestiunea cu ruşinea n-a ajuns încă în Românica. Eu nici nu cred că s-ar afla pe drum spre Românica, măcar!
Cred că în Românica a rămas un singur domeniu în care nu poţi fi doctor dacă nu eşti chiar în domeniul respectiv doctor. Sau, cel puţin aşa sper! Este domeniul doctorilor adevăraţi, adică medicina. Să ne ferească Dumnezeu să ajungă ministru al sănătăţii vreun doctor în praf de puşcă, sau în şotron!
