ALTFEL . info

Spune lucrurilor pe nume, fara mânie si fara patima !


Prima pagina

Magazin Militar
Observator
Insomnii
Calator
Anunturi
La Gura... Humorului
Psihologie


       

Rusinea nationala

Titlul acestei intervenţii a fost generat de faptul că am asistat jenat şi de-a dreptul furios la o prestaţie ruşinoasă a unui cetaţean cu un nume pe care nu l-am reţinut, dar care aducea cu “Maidaneţ”, pe postul de televiziune care se autointitulează “Naţional”.

In seara zilei de 23.01.2008, într-o discuţie cu un distins jurist şi parlamentar, om cu părul alb şi cu multă glagorie care încerca să explice semnificaţia conjucţiei “şi” dintr-un paragraf de lege, cetăţeanul Maidaneţ a intervenit de câteva ori cu stupefianta afirmaţie că, pentru el, formularea “atât şi…cât şi…” este echivalentă cu “sau”, neuitând, de fiecare dată, să sublinieze că el rămâne la punctul lui de vedere indiferent câte argumente aduce interlocutorul. Desigur, el lupta pentru a sprijini o atitudine politică, pentru a justifica anumite cotonogeli care se produc pe scena politică, deşi se jură că ar fi obiectiv, dar l-am prins cu “sau”-n gură! Fantastic de solizi trebuie să fi fost pereţii acelui studiou, căci, altminteri, normal era să cadă peste el de ruşine, căci şi pereţilor li s-a înroşit varul de jenă la auzul acestei imbecilităţi pronunţate pe un post de televiziune de un, nu-i aşa(?), formator de opinie, cum le place lor să-şi zică.

Măi Maidaneţ, probabil că nu vei ţine minte dar notează ce citeşti acum. Când cineva îţi va spune că atât tu cât şi cel care te-a învăţat prostia pe care ai enunţat-o sunteţi imbecili, asta înseamnă, indubitabil, că amândoi sunteţi imbecili, adică şi tu şi el, nicidecum că eşti numai tu sau numai el.

Ai notat? Da? Ei, şi la ce îţi foloseşte!? Că, după cum bine ziceai, tu rămâi la punctul tău de vedere perfect definit de sintagma « atunci când orizontul cunoaşterii se restrânge la minimum, el devine punct de vedere ».

23.01.2008