Mai zilele trecute, un amic îmi spunea cã s-a cam sãturat sã i se tot cânte “deşteptarea” la toate sãrbãtorile naţionale, şi nu numai atunci, şi sã i se tot pomeneascã de barbarii de tirani. Vrea un imn nou, înãlţãtor, care sã-l facã sã se simtã mândru. Atunci, pe loc, încercând sã-l scot din criza de…na, cã nu ştiu s-o definesc, care i-a produs revolta faţã de “deşteptare”, i-am spus cã, dupã pãrerea mea, imnul corect al românilor este cântecul trupei “Marfar”, acela cu “Las-o bã cã merge-aşa! Da ce-are!?”. Acum, dupã ce am mai cugetat, îi voi spune câteva “poveşti”.
***
Am internet. Aflu cã firma care mi-l asigurã oferã şi o variantã mai bunã, dar puţin mai scumpã. Mã duc la un sediu al firmei sã trec la varianta mai bunã. Deşi la ghişeul la care m-am adresat eram eu singur, mi se aratã o uşã la care mai aşteptau vreo 25 de inşi. N-am rãbdare/timp şi plec. Mai trec de vreo douã ori pe acolo. Lucrurile se schimbaserã vizibil. Nu mai erau 25, erau vreo 35! Mã apuc şi le scriu pe net şi îi întreb dacã nu au un formular on-line în baza cãruia sã-mi ia mai mulţi bani pentru nişte servicii pe care ei, oricum, le oferã, cãci aparatura lor funcţioneazã indiferent dacã eu iau mai mult sau mai puţin de la ea. Mi se rãspunde, dupã vreo 5 sãptãmâni, cã nu se poate. Firmã mare, de internet, de cabluri, de toate cele, nu poate sã-ţi ia mai mulţi bani decât dacã stai cu zilele la ei la coadã. Nu m-am putut abţine şi le-am scris cã îi felicit pentru sârguinţa cu care ei lucreazã împotriva propriilor interese. Nu cred c-au înţeles, dar au pierdut un client. Dacã se vor strãdui în continuare, vor pierde câteva mii sau zeci de mii. Pânã la urmã am ajuns la un birou al lor. “Numai între 1 şi 15 ale lunii puteţi depune cerere pentru schimbarea variantei de internet”. De ce? “Aşa sunt regulile. Pentru cã cei ce lucreazã o rezolvã pe teren între 15 şi 30”. Bine, bine, dar ce vã împiedicã sã primiţi solicitarea mea în orice zi şi sã o rezolvaţi dupã cum vã planificaţi lucrãrile? “Nu ştiu. Astea sunt regulile”.
***
Mã duc la o bancã. La ghişeu, scris mare “Verificaţi şi numãraţi banii la ghişeu”. Il întreb pe funcţionar, cui se adreseazã acel înscris, întrucât plãcuţa pe care era scris era cam oblicã. “Clienţilor”. “Adicã, mie?” “Da”. “Imi daţi aparatul ãla de verificat bancnotele sã vãd dacã sunt false?” “Nu, le verificãm noi”. “Aa, vreţi sã-mi spuneţi sã solicit verificarea banilor, nicidecum sã-i verific eu?” “Nu ştiu, aşa ni s-a spus sã spunem, ca sã nu avem discuţii ulterior”. “Bine, bine, dar dacã spuneţi exact ceea ce vreţi sã spuneţi, iarã nu altceva, credeţi cã e mai rãu sau mai bine?” “Nu ştiu, astea sunt regulile”
***
Mã duc la un centru medical important. Mã duc la adresa indicatã pe cãrţile de vizitã oferite de acel centru şi pe panourile publicitare. Pe strada X la numãrul Y. Acolo-surprizã! Nici tu firmã şi nici nu se poate intra! Bat la uşi, arunc cu pietre în geamuri. Pânã la urmã îmi deschide uşa o duduie. “Aici e…?”. “Da”. Pãi nu vãd nici firma, uşa e încuiatã!”. “Pãi nu se intrã pe aici. Se intrã pe la…” şi-mi indicã un ocol de vre-un sfert de orã şi o intrare de pe cu totul altã stradã. “Dar n-ar fi normal sã indicaţi adresa pe unde se poate intra, în loc sã o indicaţi pe aia pe unde nu se poate intra?”. “Nu ştiu, mã depãşeşte.”. “Duduie, ce anume te depãşeşte? Te-am întrebat dacã nu e normal sã intre omul pe acolo pe unde i-aţi dat voi înşivã adresa!”. “Nu ştiu, mã depãşeşte.”. “Auzi, duduie, întreabã instalaţia aia de aer condiţionat. Te asigur cã pe aia nu o depãşeşte întrebarea mea”.
***
Ce au în comun cele trei poveşti şi cu amicul meu cu deşteptarea? Pãi vi s-a pãrut cã românii cu care am discutat s-ar fi trezit din somn? Si nu numai ei, ci şi mulţi alţii? Fiţi serioşi! Ei dorm perpetuu. Se trezesc numai când sunt daţi afarã pentru lipsa totalã de implicare în bunul mers al lucrurilor la locul lor de muncã. Iar atunci, treziţi brusc, buimaci, încep sã strige, ca tot omul trezit din somn pe neaşteptate: “Jos guvernul! Jos Bãse! Jos comunismul! Jos Iliescu! Demisia! Demisia!”. “Bãããi, nu mai e Iliescu, de ce strigaţi jos Iliescu?!?”. “Nu mai e?!? Da cine e?”. “E Cocoşilã.”. “N-are importanţã, dã-l dracu şi p-ãsta. Jos Iliescu! Jos Bãse! Jos guvernu! Demisia! Demisia!”.
***
Amice, crede-mã! “Deşteaptã-te române!” n-a fost nicicând mai de actualitate ca acum. Din pãcate, are acelaşi efect pe care îl are şi frecţia cu Galenica la piciorul de lemn. Adicã, n-are nici un efect. Mai bine l-am înlocui cu “deşteptarea” aia adevãratã, cântatã de trompetul unitãţii. Plus înviorarea de dimineaţã, fie soare, fie viscol, fie ploaie, alergând prin curtea unitãţii. Aoleu, da vorba ta, care unitate!?!
