Vă amintiţi scrisoarea pe care un grup de generali şi ofiţeri de armată au trimis-o ministrului apărării? Este cea care poate fi citită şi aici, sub titlul “Resboiul continuă”. Parcă pentru a demonstra că toate afirmaţiile din acea scrisoare sunt corecte, ministrul apărării a trimis şi un răspuns scris. Il puteţi citi în continuare şi îl puteţi compara cu scrisoarea care i-a fost adresată. In final o să-mi permit câteva interpretări ce se desprind vizibil din acest schimb de scrisori. Iată scrisoarea semnată de ministru în persoană:
“Urmare la petiţia dumneavoastra, vă facem cunoscut că Ministerul Sănătăţii Publice nu a transmis până la această dată, punctul de vedere la solicitarea Ministerului Apărării asupra unei eventuale propuneri de amendare a Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în sensul eliminării obligaţiei plăţii contribuţiei pentru asigurările de sănătate de către cadrele militare în activitate şi pensionarii militari.
Vă asigurăm de toată solicitudinea noastră privind informarea în timp oportun despre poziţia Ministerului Sănătăţii Publice faţă de demersul nostru, imediat ce aceasta ne va fi comunicată.
Semnează ministrul apărării, cu numele domniei sale”
*****************
In mod normal, ar fi trebuit să-i trimit o nouă scrisoare în care să-i spun ce înţeleg eu din misiva pe care am primit-o.
Constatând că a mă adresa ministrului apărării este echivalent, în planul consecinţelor, cu a vorbi singur, pentru a economisi banii de timbre am ales varianta să mă adresez eterului. Sunt sigur că ăsta are mai mare disponibilitate pentru a asculta păsul unor oameni decât are ministrul apărării. Si nu numai atât, ci şi capacitatea de înţelegere a eterului este net superioară celei a ministrului şi a celor ce colcăie în jurul său, precum….
Deci:
1. Constat că ministrul nu contestă faptul că nu este demn de încredere. Ar trebui să-i apreciez sinceritatea, nu?!
2. Constat că ministrul nu contestă aprecierile la adresa colaboratorilor săi. Oare ei or fi ştiind ce părere are ministrul despre ei?!
3. Constat că ministrul apărării minte. In timp ce prin adresa nr. P10186/17.01.2007 mi se spune că “…..Ministerul Apărării a iniţiat demersurile pentru amendarea actului normativ…”, referindu-se la Legea 95/2006, prin scrisoarea de mai sus mi se spune că Ministerul Apărării nu s-a adresat Ministerului Sănătăţii Publice pentru amendarea acelei legi ci a solicitat doar un punct de vedere al Ministerului Sănătăţii Publice asupra unei eventuale propuneri de amendare a acelei legi.
4. Prin tot ceea ce conţine răspunsul ministrului, acesta confirmă faptul că de respectarea Legii 80/95 privind Statutul Cadrelor Militare se ocupă alte ministere, nicidecum ministrul apărării şi colaboratorii săi. Nici nu mă surprinde, din moment ce împotriva acţiunii iniţiate în instanţă de un grup mare de generali şi ofiţeri de armată, pentru cauza M.Ap a pledat un fost ofiţer de miliţie care era foarte mândru de faptul că a izbutit, cu complicitatea justiţiei, să-i pună la punct pe pârliţii de militari.
5. Ministrul apărării, prin scrisoarea de mai sus, a instituţionalizat o nouă linie de conduită pentru armată. Anume, dacă ţara va fi atacată de cineva, vreodată, iar ministrul va ordona armatei să o apere, militarii vor fi îndreptăţiţi să se adreseze inamicului şi să-l întrebe dacă e adevărat că ne-au atacat, aşa cum le-a spus ministrul. Apoi, după vreo doi ani, când inamicul ne va fi ocupat iar minsitrul va întreba de ce nu a intrat armata în dispozitiv, militarii pot să-i răspundă ministrului că nu au primit încă răspuns de la inamic, exprimându-şi, totodată, totala disponibilitate de a-l informa pe ministru imediat ce inamicul va răspunde la întrebare. Aştept cu nerăbdare ca juriştii din M.Ap să iniţieze o lege în acest sens, iar finanţiştii să oprească din soldele militarilor bani pentru editarea legii respective, înainte de adoptarea acesteia.
Mă opresc aici, căci a început şi eterul să se-ncreţească la lecturarea răspunsului ministerial. Nu înainte, însă, de a-i transmite ministrului care mi-a trimis scrisoarea de mai sus, aprecierea mea cu privire la interesul domniei sale pentru instituţia de pe urma căreia i se zice lui “domnule ministru”: “DOMNULE MINISTRU AL APARARII, SUNTETI O HAHALERA! Vă asigur de disponibilitatea mea totală pentru a schimba acest apelativ, imediat ce voi înregistra o modificare în atitudinea dumneavoastră faţă de legile Armatei Române”.
Dau o bere celui ce îl ajută pe ministru să citească acest mesaj!
Dau două beri celui ce-l convinge pe ministru să mă dea în judecată pentru că l-am făcut hahaleră.
Dau trei beri celui care mă anunţă că au fost daţi afară din Armată toate lepădăturile care colcăie în jurul ministrului şi sapă la rădăcina Armatei sub privirile galeşe ale ministrului hahaleră.
