Se pare că cei în cauză n-au priceput nimic din tetralogia “TERORISM JURIDIC IMPOTRIVA MILITARILOR ROMANI”. Probabil că nici nu au citit-o. De ce ar fi citit-o?! Preocupările lor sunt de cu totul altă natură! Iată că tăvălugul pe care l-au pornit inconştienţi cei din Ministerul Aflătorilor p-acolo se rostogoleşte. Astăzi publicăm o scrisoare care a fost trimisă ministrului apărării în numele unui grup de 11 ofiţeri superiori în rezervă şi retragere, dintre care 4 generali şi amirali. Pentru cei curioşi sau sceptici precizez că scrisoarea există, este semnată şi există şi confirmarea poştală a faptului că a fost primită de destinatar. Desigur, poate că ar fi putut să apară în presa militară, numai că presa militară, martoră la încălcarea unei legi iniţiate de Ministerul Apărării de către înşişi funcţionarii ce trebuiau să vegheze la respectarea ei, a găsit de cuviinţă să ironizeze demersurile celor ce au îndrăznit a nu accepta aşa ceva, fără să încerce câtuşi de puţin să înţeleagă cum stau lucrurile, proslăvind, în schimb, în cel mai dulce stil pup-in-curist, care ar fi trebuit să-i fie străin, gestul ministrului de a se ridica de pe scaun şi a da mâna cu un petent. Curat presă “de resboiu”, nu?!
Iată scrisoarea!
*********
Domnule ministru al apărării,
Increderea în lideri constituie coloana vertebrală a oricărei armate, iar elementul esenţial prin care un lider poate câştiga încrederea celor pe care îi conduce este atitudinea acestuia faţă de regulile pe care pretinde ca toţi ceilalţi să le respecte. Exemplul personal în această privinţă este determinant. Atunci când coloana vertebrală cedează, ca urmare a unei osteoporoze avansate, ca şi în cazul oamenilor, armata se prăbuşeşte. Nici nu este nevoie să apelăm la exemplele răspândite pe tot parcursul istoriei, fiind suficient să aruncăm o privire peste propriul umăr, în urmă cu nu prea mulţi ani.
Imi place să cred că nu v-am spus o noutate dumneavoastră personal, dar ar fi extraordinar dacă aţi aduce acest truism şi la cunoştinţa colaboratorilor şi consilierilor dumneavoastră. Si, mai ales, dacă aţi reuşi să îl inoculaţi în felul lor de a gândi şi a acţiona, nu numai să-l aibă notat în caietul de studiu individual! Când mă refer la consilieri, nu-i am în vedere pe cei încadraţi pe funcţiile purtătoare ale acestei denumiri, ci la cei cu care vă sfătuiţi, la cei care vă consiliază, indiferent cum se numesc funcţiile pe care sunt încadraţi în statul de organizare.
In 2006, cineva a implantat în organismul armatei germenii “osteoporozei” şi de atunci încoace o mulţime de oameni care roiesc pe lângă dumneavoastră depun eforturi inimaginabile pentru a contribui la dezvoltarea acestui germen. Si o fac sub oblăduirea dumneavoastră, îndrăznesc a afirma, din moment ce nu interveniţi de nici un fel, ba dimpotrivă.
Căci nu poate fi altfel catalogat efortul consilierilor dumneavoastră de a dovedi că Legea 80/95, lege care nu a fost întâmplător iniţiată de ministerul pe care îl conduceţi, nu are decât importanţă secundară în raport cu orice altă lege şi că această lege poate fi siluită şi interpretată după toanele oricui, cu excepţia militarilor cărora le fusese dedicată. Sincer, nu m-ar surpinde ca, într-o bună zi, militarii care se duc la poligonul de tragere cu autobuze închiriate de la RATB, să plătească biletul de călătorie până la poligonul unde trebuie să se pregătească, întrucât instructiunile RATB nu prevăd militarii în categoria celor exceptaţi de la plata transportului, iar aceste instrucţiuni sunt prioritare în raport cu Legea 80/95. Si mai frumos ar fi să le percepeţi taxă celor ce se duc cu avionul în Irak, căci, nu-i aşa, toate reglementările companiilor de transport aerian prevăd plata biletului de transport aerian şi chiar există legi care nu permit călătoria fără bilet!
Domnule ministru,
Minciuna este un element esenţial care corodează încrederea. In momentul de faţă, prin eforturile neprecupeţite ale colaboratorilor dumneavoastră, cu acordul dumneavoastră, s-a statuat faptul că Legea 80/95 este o lege mincinoasă şi, în consecinţă, nedemnă de crezare şi, pe cale de consecinţă, nedemnă a fi respectată. V-am prezentat argumentele care susţin această afirmaţie atunci când am fost în audienţă la dumneavoastră. Ati lăsat privirea în jos, deşi până atunci fuseseţi foarte ferm în a susţine că nu am dreptate. Sunteţi diplomat şi ştiţi, mai bine şi decât mine, că gesturile sunt mai grăitoare decât vorbele.
Domnule ministru,
In mod evident, prin acţiunile dumneavoastră şi ale colaboratorilor dumneavoastră, aţi transmis semnalul că militarii NU se mai diferenţiază de restul cetăţenilor, aşa cum încerca legea 80/95 să-i diferenţieze. Iar Legea 80/95 îi diferenţia nu de dragul lor, ci pentru a le putea pretinde să se supună interdicţiilor care nu acţionează în cazul celorlalţi cetăţeni. Aţi transmis semnalul că, indiferent cât îi diferenţiază Legea 80/95, ei sunt “uniformizaţi” de orice altă lege apare în România. Stiţi, desigur, că acest demers este chiar împotriva voinţei legiuitorului care nu a lăsat niciodată Legea 80/95 sub influenţa altor legi, care au apărut după 1995, ci, de câte ori a considerat necesar, a modificat această lege. După ştiinţa mea, a modificat-o de 7(şapte) ori până în prezent, deşi din 1995 până în 2006 au apărut cu mult mai multe legi, ordonanţe, decrete, instrucţiuni, regulamente şi orice doriţi dumneavoastră să mai consideraţi prioritar faţă de Legea 80/95.
V-aş mai sublinia un aspect, printre altele şi pentru că sunt sigur că vă plac jocurile de cuvinte. Cu condiţia să nu fie involuntare, aşa cum se întâmplă la colaboratorii dumneavoastră! In limba română, conform dicţionarelor elaborate de Academia Română, cuvântul “gratuit” are 2(două) semnificaţii, corespunzătoare celor 2(două) funcţii pe care le poate îndeplini, astfel:
1. Ca adverb, înseamnă “Fără plată”. NU înseamnă “cu decontare”, NU înseamnă altceva, ci înseamnă, simplu, FARA PLATA.
2. Ca adjectiv, înseamnă “Nejustificat”.
Prin demersurile colaboratorilor dumneavoastră, pe care le susţineţi, se sugerează că legiuitorul, atunci când a acordat militarilor prin Legea 80/95 un drept GRATUIT la asistenţă medicală, ar fi acordat, de fapt, un drept nejustificat. Căci cum altminteri se poate intepreta faptul că dumneavoastră consideraţi că militarii trebuie să plătească pentru a beneficia de asistenţă medicală…gratuită? Poate mă ajutaţi dumneavoastră, în calitate şi de parlamentar, să aduc la cunoştinţa legiuitorului această constatare.
Domnule ministru,
Nu contaţi pe faptul că România nu va fi nevoită, pe durata mandatului dumneavoastră, să apeleze la armată pentru a se apăra ea însăşi, iară nu pentru a-i apăra pe afgani, kosovari sau ciadieni! Si nu vă imaginaţi că, dacă va fi nevoie, veţi mai putea oferi nu ştiu câte mii de dolari pe lună celor ce se vor oferi « voluntar » să apere România ! Dacă armata asta se va prăbuşi din cauza pierderii încrederii în conducători, indiferent când s-ar întâmpla, dumneavoastră nu veţi fi şters de pe lista celor din cauza cărora s-a produs acea prăbuşire. Dumneavoastră sunteţi primul îndreptăţit şi primul obligat să intervină şi să impună respectarea legilor care stau la baza funcţionării armatei. De către toată lumea, nu numai de către cei mici, şi sub toate aspectele, nu numai cele care convin unora. Nu vă derobaţi de la această responsabilitate şi nu o pasaţi instanţelor de judecată! Ce aţi zice dacă, într-o zi, subordonaţii unui comandant militar ar încălca prevederile Legii 80/95 (v-am dat exemple posibile când am fost în audienţă, dar vă mai pot da, dacă nu au fost suficiente) iar acel comandant, în loc să ia măsuri pentru respectarea legii v-ar spune, cam aşa cum mi-aţi spus dumneavoastră mie: ” Domnule ministru, sunteţi îndreptăţit să vă adresaţi instanţei şi, dacă instanţa vă dă dreptate, vă asigur că eu voi lua toate măsurile ce se impun”?
Domnule ministru,
Orice om care citeşte adresa nr. P10186/17.01.2007, care mi-a fost mie trimisă în urma unei audienţe la ministrul apărării, înţelege din conţinutul ei că, la nivelul ministerului, s-a luat act de faptul că este ceva în neregulă în ceea ce priveşte aspectele prezentate în raportul scris pe care l-am predat cu prilejul acelei audienţe. Că este o contradicţie între prevdereile Legii 80/95 iniţiată de M.Ap şi cele ale Legii 95/2006, iniţiată de Ministerul Sănătăţii. Mai înţelege că, pentru a soluţiona acele probleme, s-a făcut un demers pe lângă Ministerul Sănătăţii pentru a se amenda Legea 95/2006. Las deoparte aspectul anecdotic că, pentru a se apăra nişte prevederi ale unei legi iniţiate de M.Ap, respectiv Legea 80/95, cei angajaţi chiar în acest scop speră ca acest lucru să fie făcut de Ministerul Sănătăţii! Mi se promitea, însă, în finalul acelei adrese, că voi fi ţinut la curent cu rezultatul acelui demers. Astăzi, când redactez această scrisoare, este 25.03.2008 şi până la această dată nu m-a informat nimeni. Asta spune foarte mult despre interesul cu care colaboratorii dumneavoastră tratează chestiunile privitoare la legislaţia specifică M.Ap şi problemele ridicate de militari, fie ei chiar şi în rezervă. Am luat, în schimb, act de faptul că, între timp, trimişii dumneavoastră continuă să lupte pentru a demonstra că legea 80/95 este nerelevantă în raport cu alte legi. Sincer să fiu, dacă teleportarea ar fi devenit posibilă, în acest moment m-aş fi teleportat în vremea lui nenea Iancu, numai pentru a putea adăuga « halal apărători ai armatei! ».
Domnule ministru,
Ministerul se confruntă cu dificultăti financiare, după cum rezultă din semnalele care apar în presă. Vă sugerez o cale sigură de a mai diminua din cheltuieli. Având în vedere profunda aplecare a juriştilor şi finanţiştilor din M.Ap spre implementarea legilor promovate de alte ministere, în detrimentul celor promovate de M.Ap, vă sugerez să-i “civilizaţi” pe toţi. De ce să le daţi soldă de grad, indemnizaţie de dispozitiv şi alte tipuri de indemnizaţii specifice militarilor? In fond, dacă nici măcar apărarea legilor armatei nu constituie preocupare de bază a lor, ce altceva ar putea necesita grade şi funcţii militare? Căci, dacă ceilalţi lucrători din minister, ca să poată coordona activitatea militarilor, trebuie să aibă pregătire militară şi experienţa vieţii de militar, în cazul celor două categorii pe care vi le-am propus realitatea demonstrează că nici nu au nevoie şi nici nu doresc să înţeleagă specificul vieţii şi activităţii militarilor.
Domnule ministru,
Nu fac un secret din faptul că această scrisoare va ajunge şi la mass-media. Promit că nu va ajunge decât după ce primesc confirmarea de la poştă că a ajuns la dumneavoastră.
Deşi în ultimii doi ani mi s-a cultivat de către dumneavoastră şi colaboratorii dumneavostră sentimentul că, în sfârşit, s-a transpus în practică bancul cazon potrivit căruia «santinela de la poarta armatei are misiunea de a interzice accesul logicii în unităţi», colegii care mi s-au alăturat şi care m-au împuternicit să semnez această scrisoare, mă îndeamnă să mai sper.
In numele meu şi al colegilor enumeraţi în continuare, vă rog să primiţi expresia respectului pe care îl acordăm poziţiei pe care o ocupaţi, împreună cu speranţa că nu vom regreta.
P.S.
Domnule ministru,
Nu vă bazaţi pe tăcerea celor care tac! Cei care tac atunci când ar trebui să vorbească sunt primii care vor acuza atunci când ar trebui să tacă !
