Din maldãrul de prostii care ne împresoarã la concurenţã cu gunoaiele, toate aflate pe primul loc ex-equo într-un clasament al idioţeniilor debitate de….Pfu, era sã zic “debitate de mintea umanã”! De unde atâta minte?! Astea sunt debitate de golul cranian care, atunci când cade un fir de praf în el, produce un ecou sub formã de dobitocenie umanã.
Pentru astãzi m-am oprit la idioţenia “Vezi cã intri în conflict cu legea!”. Propovãduitorii acestui cretinism nu pot înţelege nici în ruptul capului cã legea nu este entitate lãsatã de Dumnezeu pe Pãmânt, cu care poate cineva sã intre în conflict. Conflictele nu pot fi decât între oameni, iar legea este un produs al omului, cu care el însuşi încearcã sã evite apariţia conflictelor sau sã le rezolve, de o manierã echilibratã, atunci când nu au putut fi evitate, astfel încât rezolvarea unor conflicte sã nu constituie motiv de apariţie a altor conflicte. Atâta vreme cât nu se manifestã nici o neînţelegere între nişte oameni, faptul cã existã legi este nerelevant. Pânã şi atunci când cineva furã vizibil şi dovedit, fapt incriminat şi sancţionat de lege, dacã pãgubitul nu acuzã nimic legea “face pe ea”, ca sã mã exprim civilizat. Nenumãrate sunt cazurile în care victimele au bãtut palma cu rãufãcãtorii, din considerente care îi privesc şi asupra cãrora nici o lege nu are nici o putere. Ca sã fiu mai clar, voi da douã exemple de care am luat recent cunoştinţã.
Primul exemplu. Asociaţie de locatari. Se reparã interfonul de la intrarea în bloc. In fiecare apartament existã un singur terminal al interfonului şi un numãr variabil de locatari. Interfonul este folosit de oameni. Nici o camerã nu apeleazã la interfon, în blocul respectiv toate camerele fiind…necuvântãtoare! Administratorul gãseşte de cuviinţã ca respectivele cheltuieli sã fie repartizate în funcţie de cota indivizã. Aceastã cotã depinde de numãrul de camere al fiecãrui apartament, un apartament cu 4 camere având o cotã indivizã dublã faţã de unu cu 2 camere. Un locatar întreabã care este logica iar administratorul îi rãspunde tandru: “Aşa prevede legea”. “Domnule”, zice locatarul, “fiecare apartament are un singur aparat. De ce trebuie sã contribui eu cu sumã dublã faţã de vecinul meu în al cãrui apartament sunt tot atâţia oameni câţi sunt şi la mine? Nu e logic. Aceastã cheltuialã trebuie repartizatã fie pe persoane, fie pe apartamente, în nici un caz nu e raţional sã o repartizezi dupã numãrul de camere”. “Intrãm în conflict cu legea”, zice administratorul. “Mãi omule, în casa mea, şi asociaţia este casa noastrã, facem ce hotãrâm noi, cãci nici o lege nu poate sã-mi spunã mie cum sã-mi aranjez mobila în casã”, mai apucã sã zicã locatarul înainte de a pleca, hotãrât sã nu dea nici un ban.
Al doilea exemplu. Trecere de pietoni, cu stopul pe roşu pentru pietoni. Din stânga şi din dreapta, pânã la orizont nu se întrezãreşte nici o maşinã. Nici mãcar nu se aude vreun zgomot din care sã rezulte cã s-ar afla vreo maşinã dincolo de orizont sau în vreo ţarã vecinã! Pietonul trece, deşi vãzuse cã era un miliţian prin zonã. Miliţianul îl opreşte, îi reproşeazã cã a trecut pe roşu şi vrea sã-l amendeze. “Pentru ce?” întreabã pietonul. “Aţi încãlcat legea” zice miliţianul. “Care anume prevedere a legii?” îl întreabã ‘oţ pietonul. “Cã nu aveţi voie pe roşu”. “Da, dar de ce şi când nu am voie pe roşu?” insistã pietonul cu gândul cã va pricepe şi miliţianul. Ti-ai gãsit, el o ţine langã-“Fiindcã aşa prevede legea”.
Nu o s-o mai lungesc. In cazul miliţianului, pietonul nu a vrut sã plãteascã nimic, dar i-a dat miliţianului, din proprie iniţiativã, buletinul sã-şi noteze datele de identificare şi l-a rugat sã-l pârascã la şefii lui, sã-l cheme şi sã le explice ãlora de ce nu a încãlcat el nimic în acea secvenţã, deoarece “tu, bãi miliţiene, vãd cã ori nu pricepi şi n-am ce-ţi face, ori încerci sã scoţi de-o bere de la mine şi nu-ţi dau cã-ţi afecteazã ficatul”. Nu l-a mai chemat nimeni pe pieton, cãci probabil sunt oameni cu creier în ţeastã şi prin Miliţie.
In cazul asociaţiei, a intrat în vorbã şi o procuroare. Sã-i sarã smalţul locatarului şi mai multe nu, vãzând cã pânã şi un pretins om al legii habar n-are de o chestie elementarã. Fapt pentru care s-a vãzut aproape obligat sã-i spunã urmãtoarea poveste: “Madam, ştii cã legea interzice perversiunile sexuale. Imagineazã-ţi cã eu te supun unor perversiuni sexuale la tine acasã, dar nu te plângi nimãnui. Ce crezi, o sã vinã vreo lege sã mã ia la bãtaie cã am cãlcat-o eu pe bãtãturi?”. Nu pot sã vã desenez privirea ei, cãci n-a scos nici o vorbã, doar s-a uitat lung la el, dar transpusã în vorbe privirea ei arãta cam aşa: “Bã, numa gura e de tine, cã vãd cã te cerţi cu toţi. Mai bine ai trece la fapte, ca sã verifici!”. Sau, poate nu oi fi înţeles eu bine? Cã, dupã cum aţi vãzut, nici eu nu prea mã pricep la legi!
