Când zic lider, mă refer la un lider al întregului popor, nu numai al unora sau al altora dintre români. Alte popoare au fie preşedinţi, fie regi sau împăraţi. Iar ăia sunt preşedinţi, sau regi, sau împăraţi ai tuturor celor ce alcătuiesc acele popoare. Ce înseamnă asta?! Păi, printre multe altele, înseamnă că acei lideri nu se dezic nici măcar de cei aflaţi în puşcării, ci îi consideră nişte cetăţeni care ispăşesc o pedeapsă şi nimic altceva. Nu îi blamează în public, nu îi arată cu degetul, nu ţipă la ei, nu îi condamnă ei în locul justiţiei, ba chiar, uneori, îi compătimesc şi chiar le ascultă durerile. Nici nu fac campanie în folosul unora, sau împotriva altora. Aceeaşi atitudine o au faţă de toţi cetăţenii, pe care nu îi diferenţiază nici după apartenenţa lor politică, nici după numele părinţilor, nici după locurile de muncă, nici după cât de buni sau proşti profesionişti sunt şi nici măcar după atitudinea acelor cetăţeni faţă de ei, liderii, sau după opiniile exprimate de cetăţeni în legătură cu ei, liderii. Nu! Căci ei sunt liderii tuturor acelor cetăţeni şi îi interesează soarta tuturor şi îi tratează pe toţi la fel. De aceea s-au şi zbătut să ajungă preşedinţi, sau de aceea au fost aleşi să moştenească tronuri.
Văzut-a careva vreun astfel de lider pe malurile Dâmboviţei în aceşti ultimi ani?
