-Miniştri care încalcã fãrã jenã legi iniţiate chiar de ministerele lor, legi ce reglementeazã activitatea numai în ministerelele lor şi care, când îi întrebi de ce le încalcã, te trimit la alte ministere sã-ţi explice ãia de ce încalcã ei propriile legi. “Borfaşi” ar fi termenul de politeţã ce li s-ar potrivi.
-Ziarişti care îi aplaudã pe miniştrii care încalcã legea, îi proslãvesc atunci când dau mâna cu un muritor, neuitând sã ragã cã ei, ziariştii, vegheazã la respectarea legilor.
-Pup-in-curişti jalnici lingând miniştrii care încalcã legea, sperând cã vor putea şi ei sã facã la fel, sub oblãduirea netrebnicilor miniştri.
-Oameni loviţi de destrãbãlãrile ministeriale, care se uitã tâmp spre nicãieri îngãimând doar “Da, dar ce putem noi sã facem!?”.
-Forţoşi cu burţi pânã sub glezne, gata oricând sã punã la punct orice neica nimeni, dar care se înmoaie în faţa fãrãdelegilor ministeriale, în virtutea “respectãrii autoritãţii”.
-Mari gânditori care n-au înţeles cã legea nu este mai presus de om ci doar un produs al logicii umane.
-Societãţi, care mai de care mai ţivile, mai democratice şi mai academice, care executã misiuni specifice comandourilor, în haitã. Ca orice societãţi ţivile, nu?
-Umbre ale unor indivizi care au avut ca unicã preocupare în viaţã “pãstrarea liniştii şefilor” şi care asta fac şi dupã ce au rãmas fãrã şefi.
-Gânditori cãzuţi pe gânduri şi rãmaşi acolo.
-Loviţi de soartã, aşteptând sã le facã guvernele dreptate, incapabili sã-şi ia soarta în propriile mâini.
-Inţelepţi de mâna paişpea, incapabili sã elaboreze mai mult decât un “Aşa e, dar nici nu putem noi acuma sã ne apucãm sã facem dreptate!”.
-Justiţie care minte şi desconsiderã, atunci când e vorba de alţii, dar care îşi dã dreptate ei însãşi când e vorba de buzunarele ei.
-Parlamentari, miniştri, preşedinţi impostori, beţivi şi mincinoşi.
Cam asta întâlnesc eu de câţiva ani, umblând prin ceea ce ar fi trebuit sã se numeascã societate, de când mã scald în timp disponibil, cu ochii deschişi, uitând cã s-ar putea sã-mi intre timpu-n ochi şi sã mã usture. Asta este societatea? Dacã asta este, atunci “Pa, societate”! De ce m-aş mai uita la tine? Sã mã apuce furia când te vãd?! Nu voi mai da nici doi bani pe tine. Nu te voi mai privi nici în ochi, nici cu coada ochiului şi nici mãcar prin “gaura cheii”. Ce sã vãd la tine? Bubele-ţi purulente? Orificiile pe care, în loc sã ţi le acoperi, ţi le expui cu nesimţire?!
Pa, societate! Si…vorba americanului. Aia de începe cu fa şi se terminã cu iu!
