Obişnuiesc să răsfoiesc coperţile discurilor cu muzică. Obicei rămas de pe vremea LP-urilor, când unele coperţi erau adevărate opere de artă care se îmbinau armonios şi completau muzica de pe disc. Acum le răsfoiesc din curiozitate, să văd când a fost înregsitrată muzica, unde, cine a compus-o, cine cântă şi alte chestii d-astea care-mi sunt absolut inutile, dar îmi umplu timpul în timp ce ascult. In ultima vreme am observat că foarte multă muzică este interpretată de un singur om, într-un studio, folosind diverse “divaisuri” electronice. Si pe vremea LP-urilor erau câţiva muzicieni care făceau aşa ceva. Ilustrativ era Isao TOMITA, care nici măcar nu folosea scule din astea cu clape, ci, pur şi simplu, cânta la nişte butoane pe care le rotea. Dar ăla nu scria pe discurile lui “Music composed by Isao TOMITA”. Aştia din zilele noastre scriu că ei ar fi compus muzica respectivă. Nu vreau să acuz că ar fi furat-o! Dar ştiţi cum compun ei muzica aia? Aia în care vi se pare că auziţi şi viori, şi ghitare, şi tobe, şi, uneori, chiar şi coruri? O scot pe calculator. Au scule care scot sunetele de tobă în ritmul în care le programează “compozitorul”. La fel şi cu părţile care revin celorlalte instrumente. Apoi le mixează. Nu vreau să zic că ar fi simplu. Dacă ar fi simplu, aş face-o şi eu, că tare mi-ar place! Nici nu voi a zice că n-ar avea nevoie de cunoştinţe muzicale indivizii respectivi. Altceva voi a zice. Anume că, la modul în care ei realizează muzica, mai potrivit decât să spună că ei compun acea muzică, ar fi să spună că ei… o alcătuiesc. Căci cam asta fac. Alcătuiesc muzică.
