De fapt, nu despre politică ar fi vorba, ci despre percepţia noastră legată de viaţa politică. Majoritatea sondajelor de opinie au indicat întotdeauna un nivel foarte scăzut de încredere în partidele politice, din partea populaţiei. Pe bună dreptate, formularea cea mai des utilizată când venea vorba de partide era “ăştia mint”. Eu cred că a venit vremea să acordăm mai multă încredere partidelor. Adică, să se înregistreze acea schimbare despre care pomenesc în titlu. Pe cei ce nu mă cred, îi rog să mă urmărească puţin. Zilele astea am văzut+auzit la televizor aprecierile reciproce făcute de două partide importante care, teoretic, dar şi practic, ne-au condus în ultimii patru ani. Două partide care au dus o luptă acerbă pentru a câştiga cinstit, prin mijloace oneste, alegerile din urmă cu patru ani. Două partide care au constituit “primul guvern necorupt” din istoria acestei ţări. Două partide care s-au înhămat cu toate forţele la lupta pentru întronarea dreptăţii şi adevărului în viaţa publică. Două partide care, având în vedere acerba bătălie pe care au dus-o împreună împotriva forţelor malefice din ţara asta, se cunosc foarte bine. Si eu cred că au reuşit să întroneze adevărul. De aceea şi susţin că ar trebui să li se acorde mai multă încredere. Din partea mea, au toată încrederea. Eu cred 100% ce spun cele două partide şi cred că nici unul nu minte.
Unul dintre partide a zis despre celălalt că este alcătuit din “nişte proşti”, iar cel de al doilea a spus despre primul că este “o adunătură de găşti legate între ele numai prin interese”. Aceste aprecieri au fost făcute de conducerile celor două partide, prin oameni reprezentativi şi care ştiu ce vorbesc.