Mereu am zis că nu există înţelepţi. Că înţelepciunea este doar o stare în care omul ajunge fără să ştie. Doar cei de pe lângă el îl consideră înţelept, el nu ştie asta. Aa, că există indivizi care se cred înţelepţi, sau unii care vor să devină înţelepţi, asta e altceva! Asta face parte din “bâlciul deşertăciunilor” noastre omeneşti.
Şi, totuşi, cineva, zilele astea, m-a făcut să mai cuget puţin asupra acestei convingeri. Parcă aş zice acuma că, iată, chiar există oameni înţelepţi. Ce mi-a zis fiinţa respectivă? A citit luările mele de poziţie cu privire la acea etichetare a regimului communist ca fiind “ilegitim şi criminal”. Acele articole (“Prostie tip nea cutare”; “Intrebare pentru shmekerii zilei”) din care, în mod evident, răbufneşte furia mea. Si ce mi-a zis acel înţelept? Cică sunt cam tânăr şi la cap, dar şi la “deşte”. Adică, mă înfurii uşor şi mă apuc repede să-mi aştern furia pe tastele calculatorului. Cerându-i lămuriri, mi le-a dat. Mai bine nu i le ceream, că mi s-a făcut ruşine de lipsa mea de înţelegere. Omul mi-a spus că acea etichetare a fost mişcarea prin care au fost scoşi basma curată toţi cei care ar fi trebuit să răspundă pentru faptele lor, personal. Căci, odată fiind etichetat regimul ca fiind ilegitim şi criminal, nimeni nu mai poate fi acuzat în particular. Adică, toţi cei care au comis fărădelegi, mârşăvii sau crime, le-au comis fiind obligaţi de acel regim ilegitim şi criminal.
V-aţi prins? Ce mişcare isteaţă au “comis” mârşavii! Iar eu îi acuzam de prostie! Cum e aia cu hoţul strigă hoţii? Păi, da. Prostu strigă “Proştii”! Cam asta făcui eu.
