ALTFEL . info

Spune lucrurilor pe nume, fara mânie si fara patima !


Prima pagina

Magazin Militar
Observator
Insomnii
Calator
Anunturi
La Gura... Humorului
Psihologie


       

Murphy către proiectanţi: “Proiectaţi sistemele astfel încât să poată fi deservite de tâmpiţi. Vor fi deservite de tâmpiţi!”

Sunt un admirator sincer şi nedisimulat al marelui Murphy. Admiraţia mea a încolţit atunci când am înţeles că Murphy nu spune bancuri ci descrie realităţi, beneficiind de un formidabil spirit de observaţie şi o capacitate de interpretare a realităţii ieşită din comun. Cu toate astea, în subconştientul meu tot mai trăia ideea că unele din zicerile lui nu pot fi altceva decât glume. Printre zicerile lui Murphy pe care le credeam glume se află şi cea din titlu.

Faptul că această zicere ar fi o glumă a sălăşuit acolo, în « inconştientul » meu, până de curând când am înţeles că am fost un naiv. Hai să vă explic întâmplarea care m-a readus cu picioarele pe pământ.

Un apropiat de-al meu este spitalizat iar la externare i se dă concediu medical, înscris pe un formular tipizat. Erau completate citeţ, în rubricile tipizate pe formular, data de la care începe concediul medical şi data la care se termină, ambele cu ziua, luna şi anul. Erau pe formular semnătura, ştampila şi parafa cu numele medicului care a recomandat acel concediu. Formularul avea, din tipărire, loc pentru înscrierea datei la care a fost completat, in forma __/__ 20__. Adică, loc pentru a se înscrie ziua, luna şi ultimele două numere din cifra anului. Ziua şi luna erau completate, dar la an nu s-au mai înscris ultimele două semne, şi anume 07. Că despre 2007 era vorba, şi nu despre alt an, reieşea clar din datele de început şi sfârşit ale concediului, înscrise explicit pe formular. Ei bine, acolo unde a trebuit să predea acel formular i-a fost respins pe motiv că nu este corect completat, întrucât nu este menţionat anul.

Nu vă supăraţi, dar eu cred că până şi Murphy, atunci când a zis ce a zis, s-a întâlnit cu o situaţie mai acătării, căci dacă s-ar fi întâlnit cu o astfel de situaţie nu ar fi făcut trimitere la tâmpiţi ci la idioţi. Nu ştiu ce au urmărit cei ce au proiectat noul sistem de sănătate, dar sunt tentat să cred că ei ştiau că vor lucra cu tâmpiţi. Probabil că nici ei nu s-au gândit că, de fapt, vor avea de a face cu idioţi. Dacă s-ar fi gândit ar fi făcut formularul ăla adecvat pentru idioţi, adică l-ar fi dotat cu un ciocan care să-i pocnească în frunte atunci când pe sub ea le trece în marş forţat câte o idee caracteristică lor.