Momentul are importanţă nu numai naţională, ci chiar mondială şi, nu m-aş mira, chiar universală. Adică, s-ar putea să se ia şi plutonienii după noi !
Despre ce e vorba ? Despre ceea ce se petrece în legătură cu legile la români. « Aha ! », veţi zice, “ăsta iar se ia de verigile slabe”. Nu. De data asta doar constat că verigile slabe sunt slabe şi din cauza presiunilor supromeneşti la care sunt supuse.
Disperaţi să-şi apere cauzele mârşave-căci dacă nu ar fi mârşave nu ar fi nevoie de atâta zbucium pentru a fi apărate, s-ar autoapăra singure-politicieni de toate speţele terfelesc legile precum îşi terfelesc clienţii de stabilimente paraşutele, iar “guriştii” şi “aclamacii” din presa scrisă, vorbită şi văzută, precum şi “verigi slabe” de toate culorile calcă în picioare limba română mai abitir decât îşi călcau soldaţii de la Mărăşeşti obielele în timp ce fugeau spre…victorie. Aproape orice scrie într-o lege devine obiect de interpretări. Si interpretează fiecare după voioşia cu care a rămas corigent la limba română în clasa a patra, căci acolo se pun bazele înţelegerii. Degeaba şi-au luat ulterior doctorate în “trasat şotronul pe trotuarul cu borduri de marmură” şi în alte ştiinţe de înaltă adâncime, că la înţelegere au rămas aşa cum se laudă ei prin “şourile cu talc”, că îi trăgeau în piept pe profesori. Adică, zilci! Mă întrebam, văzând cum orice interpretare este permisă, fără ca pe cineva să intereseze ce a vrut legiuitorul să zică, ce ar trebui să se facă în Românica pentru ca o lege să fie luată ca atare, aşa cum scrie în ea. Adică, la fel cum se întâmplă la celelalte naţii despre care nouă ne place să zicem că sunt tinere, deşi pe buletinul lor data naşterii este cu câteva sute de ani înaintea datei naşterii noastre. Probabil, şi ăsta este momentul de mare cotitură, aş putea spune chiar de îndoitură sau, de ce nu, de frântură, ar trebui ca fiecare lege să fie însoţită de un dicţionar explicativ al acelei legi. Evident, dicţionarul ar trebui să fie editat în mai multe limbi, deci ar trebui să fie cam poliglot. Să zicem, în limba marelui licurici, ca să nu ne acuze ăsta de cine ştie ce, aşa cum face ori de câte ori nu înţelege el ce zicem noi, apoi în limba moldovenească, că ăştia au devenit un fel de “cei mai importanţi duşmani ai noştri”, în limbile gruzină şi ucraineană, că ăştia ne sunt cam “singurii prieteni politici”, chiar dacă unii ne sunt, concomitent, şi inamici teritoriali, şi, poate, în chineză ca să nu ne mai trimită ăia jucării stricate. Obligatoriu, însă, trebuie să conţină explicaţiile necesare şi în limba “guriştilor”, a “aclamacilor” şi a “verigilor slabe”, adică în limba analfabeţilor, aceea cu semne, cu liniuţe, cu desene. Cum ar fi, de exemplu, un desen cu doi măgari, despărţiţi de conjuncţia « şi », iar ca explicaţie ar fi cei doi măgari desenaţi împreună, nedespărţiţi. Nu detaliez poziţia! S-ar putea ataşa la acel dicţionar şi nişte piese de logo, eventual şi alte jucării pentru tâmpiţei. Stau şi mă întreb, oare ce semne ar putea fi folosite ca să priceapă analfabeţii semnificaţia cuvântului « gratuit » atunci când acesta apare într-o lege !? Are cineva vreo idee ? Hai, să o promovăm ! Este marele moment de cotitură, chiar de îndoitură. Vă daţi seama că şi ăia de pe Pluto sunt cu ochii pe noi! Da ce zic eu Pluto! Cred că însuşi “Ucigă-l toaca” aşteaptă cu sufletul la gură să vadă ce mai facem, căci nici măcar el nu a mai pomenit aşa ceva.
