De când nu mai sunt activ, nu mai urmăresc cu asiduitate evenimentele şi nu mai sunt la curent cu toate conexiunile dintre ele. De aceea reacţionez si eu acuma ca tot cititorul/telespectatorul neavizat, adică exclamând ”i-auzi, băi, ce tare e chestia asta!”, sau “nu se poate aşa ceva!”, sau “cum mama dracului e posibil?” şi alte vorbe d-astea de atoatecunoscător. Sunt, însă, şi evenimente în legătură cu care mă abţin să dau verdicte, ştiind eu că trebuie să mai fie ceva în afara celor spuse la televizor. Aşa stau lucrurile şi când vine vorba despre relaţiile cu R.Moldova. Mai zilele trecute doi diplomaţi români de la Chişinău au fost daţi persona non-grata. Nu sunt primii, dar nu ştiu prea mulţi asta. N-am ţipat, n-am urlat, n-am “decis” cine-i criminalul, ci am aşteptat. Si, la câteva zile după ştire, am auzit ceva despre o iniţiativă a României pentru anularea efectelor tratatului din 1947.
Las deoparte elementara observaţie că nici un preşedinte de stat şi nici un ministru, fie el şi provenit din generali KGB, nu va accepta niciodată să se transforme în prefect de judeţ sau secretar de primărie, căci asta ar presupune pentru cei de la Chişinău unificarea cu România. Mă întreb, însă, ce foloase reale aduce permanentul recurs la trecut ?! Nu vroi a zice că trecutul nu trebuie cunoscut ! Dimpotrivă ! Dar cred că la capătul studierii trecutului, etapă în care, practic, suntem cu faţa spre înapoi, trebuie să ne întoarcem şi să privim înspre înainte. Nu poate să aducă nimic folositor negarea nici unui tratat pe care tot această ţară, cu care ne mândrim, şi l-a asumat la vremea respectivă. Pentru simplul motiv că înaintea oricărui tratat care nu ne convine nouă au existat alte tratate care nu conveneau altora, ş.a.m.d. până în Comuna Primitivă. Pentru că şi acum există tratate semnate cu zeci, poate sute, de ani în urmă, care altora nu le convin dar noi cerem să nu se modifice. Si este corect când cerem să nu se modifice, pentru că acele tratate au fost semnate în condiţiile de atunci, de reprezentanţii abilitaţi atunci, şi de aceea sunt valabile. Dacă s-au schimbat condiţiile, se poate negocia alt tratat, nu trebuie să ceri anularea celui vechi.
Până unde şi până când credem noi că putem aborda aşa lucrurile ? Am în vedere numai planul politic, nicidecum cel academic, istoric. Nu am învăţat nimic din ceea ce a însemnat negarea propriei noastre istorii, aşa cum s-a făcut în perioada 1945-1989? Căci a nega tot ceea ce tu însuţi ai făcut, a încerca să modifici trecutul pe care l-ai trăit, este, în opinia mea, similar cu a merge înainte, dar cu privirea înapoi.
