ALTFEL . info

Spune lucrurilor pe nume, cu patimă dar fără mânie !


Prima pagina

Magazin Militar
Observator
Insomnii
Globe-Trotter
Anunturi
La Gura... Humorului
Psihologie


       

Justiţia mã trage de ochi



Recunosc, am cãutat un titlu care sã atragã cititorii. Titlul vrea sã sugereze cã Justiţia, “alu peşte” cum îmi place mie sã o alint, mã obligã sã fiu cu ochii pe ea, ca o prostituatã care vrea sã parã fatã mare. Ce a mai fãcut ‘mneaei? Pãi ce sã facã, io-te a dat niţel din şolduri şi a nãscut neşte propuneri de infracţiuni care sã fie bãgate în Codul penal, astfel încât cei ce le comit sã dea şi de dracu, nu numa de ta-su. Cele douã obrãznicii pe care Justiţioara, “alu peşte”, vrea sã şi le-nfigã direct în Codul penal sunt:
-presiunea asupra justiţiei;
-sfidarea organelor judiciare.
Auzi, Justiţioaro, tu ştii cel mai bine cã un concubinaj d-ãsta, în care-ţi place ţie sã trãieşti cu care îţi dã mai bine, rezistã numa dacã ţii cont şi de pãrerile ãluilalt. Aşa cã, fii atentã aici cam ce ar vrea unii sã îţi mai înfigi tu tot acolo, în Codul ãla penal al tãu, tot ca infracţiuni:
-sfidarea bunului simţ de cãtre instanţele de judecatã, atunci când desconsiderã argumentele invocate de una din pãrţi, ne pomenindu-le în nici un fel în hotãrârile pe care le adoptã la final de process;
-sfidarea bunului simţ de cãtre judecãtorii pe care nu-i intereseazã faptele ci numai prevederile de legi invocate de pãrţi, de parcã ei nici n-ar fi chemaţi sã judece nişte fapte ci doar sã evalueze cunoştinţele juridice ale pãrţilor;
-presiunea asupra ta însãţi, adicã a Justiţiei, exercitatã de însuşi Ministerul Justiţiei, care îi considerã magistraţi numai pe unii dintre avocaţi, anume pe ãia de le zice procurori; în felul acesta, se produce apriori discriminarea între pãrţi, înainte de a se judeca faptele şi a se stabili vinovãţiile; iar în final, dacã cel acuzat de cãtre procurori este dovedit vinovat atunci este pedepsit, dar dacã cel acuzat de procuror este gãsit nevinovat, procurorul nu este pedepsit.
Hai, Justiţioara lu peşte, aratã-mi cã nu eşti tu principala vinovatã de înmuţirea logaritmicã a cazurilor de rezolvare pe cont propriu a diferendelor şi de lehamitea de justiţie care i-a cuprins pe români!


27.10.2008