Desigur, cititorii acestui site, răspândiţi pe patru continente (încă aştept un cititor de pe al cincilea continent!), ştiu că “nepotismul” nu se referă numai la nepoţii naturali. Cizmarii care erau făcuţi generali de armată numai pentru că erau buni activişti ai PCR se înscriau tot în categoria “nepotism”. Aia foloseau scuza că acei cizmari făceau propagandă în favoarea armatei, sau cu privire la armată, sau ca să mobilizeze armata, sau ca să o “cizmarizeze”- ceea ce, pe ici pe colo, erau pe punctul să reuşească.
Acum lucrurile s-au schimbat. Ca să parafrazez celebra expresie « s-au schimbat cu 180 de grade, da ce zic eu 180 că s-a schimbat chiar cu 360 de grade ! », aş zice că acum s-au schimbat mai abitir decât cu 360 de grade, s-au schimbat chiar cu 720 de grade. Adică nu mai sunt făcuţi generali numai din rândul cizmarilor care cizmăresc armata. Acum se fac colonei din rândul actorilor care mimează armata. Si, ca şi cizmarii de pe vremuri, ei sunt puşi mereu în fruntea bucatelor. Cu ei încep listele colectivelor redacţionale, iar după ei sunt înşiraţi generalii adevăraţi, care fac parte din acele colective.
Pe vremuri, actorilor li se mai zicea şi saltimbanci, ceea ce ei chiar sunt, iar actorii adevăraţi ştiu asta, o recunosc şi nu se ruşinează, ba dimpotrivă. Numai că chestia asta e valabilă la actorii adevăraţi!
M-am întâlnit cu un fost coleg de breaslă. Tip subţire, citit, cu simţul umorului şi al ironiei, umblat pe ici, pe colo, prin cea lume. Posesor al unui grad militar câştigat prin muncă, abnegaţie, parcurgerea treptelor profesionale, prin competenţă. Mândru de gradul care îi evidenţia viaţa pe care a parcurs-o, obişnuia să se prezinte declinându-şi gradul, chiar şi atunci când nu ar mai fi fost obligat de regulile obişnuite armatei. Nu-şi mai declină gradul. Mi-a mărturisit că îi este ruşine. Nedumerit fiind, mi-a povestit afacerea cu dude. Intrigat, aproape c-am strigat “Jos nepotismul!”. Zâmbind amar, mi-a zis “La ce bun jos nepotismul? Ca să sus strănepotismul?”.
