Am citit în presã despre un american cã ar fi comis o fraudã de 50 miliarde dolari, fraudã care ar fi constituit unul din elementele ce au generat criza financiarã. E vorba de criza aia de la ei, de acolo, cã a noastrã a fost generatã de ploi, de vânt, de ruşi, de furnici, de copiii strãzii, numai de şmecheri ca ãla nu! Americanul respectiv are 70 de ani şi riscã 20 de ani de puşcãrie, dar atunci când l-au ridicat zâmbea. La noi n-a riscat nimeni nimic! Au luat fãrã sã rişte şi cred cã nici n-au zâmbit ci au râs de s-au c…t pe ei!
Douã chestiuni mi-a stârnit aceastã ştire:
1. Acolo unde banul e valoarea numãrul unu, oamenii fac orice pentru a obţine bani. Iar în aceastã luptã, nu existã ruşine, jenã, teamã. Cei ce sunt prinşi nu sunt dezaprobaţi de public, nu sunt huiduiţi, nimeni nu vrea sã-i linşeze, ci dimpotrivã, sunt aplaudaţi, iar ei zâmbesc. Doar cã organele federale îi umflã şi-i bagã la zdup, şi asta numai dacã încalcã nişte legi. Altminteri, îi aplaudã şi federalii.
2.Cetãţeanul, deşi prins, era foarte zâmbitor. Nu ştiu cum sã vã spun, dar dacã aş reuşi sã umflu şi eu, nu 50 miliarde, ci numai 5 milioane de dolari, de oriunde, şi eu m-aş lãsa, pe urmã, bãgat în puşcãrie, cu zâmbetul pe buze. Cine nu mã crede, sã-mi vândã pontul de unde pot sã-i umflu, ca sã mã verifice!
