Intrebãri despre avansãri, sau avansãri cu cântec(e)
Am luat cunoştinţã din Monitorul oficial nr.183/2008 despre avansarea mai multor ofiţeri, generali şi amirali în rezervã sau retragere. La unii dintre ei, pe care îi cunosc, a fost vorba, în esenţã, doar de o simplã repunere în drepturile legal câştigate, în sensul cã, de fapt, ei nu au fost avansaţi ci doar li s-a recunoscut numãrul de stele prevãzut de noile reglementãri, corespunzãtor gradului pe care îl dobândiserã legal, anterior. De exemplu, un comandor fusese avansat la gradul de contraamiral pe vremea când nu exista gradul de contraamiral de flotilã. Pe atunci, gradului de contraamiral îi corespundea o singurã stea. Intre timp, odatã cu introducerea gradului de contraamiral de flotilã, s-a acordat acestuia o singurã stea, iar gradului de contraamiral i s-au acordat douã stele. Problema era cã cei ce fuseserã avansaţi contraamirali erau contraamirali, pentru cã aşa sunau decretele în baza cãrora fuseserã avansaţi şi nimeni nu-i decãzuse din grad, numai cã, la introducerea noilor grade nimeni nu s-a gândit sã facã necesarele corelãri, astfel cã ei rãmãseserã contraamirali dar numai cu o stea. Lucrurile stãteau la fel cu toţi ceilalţi amirali ce fuseserã avansaţi înainte de introducerea noilor grade. In cazul acestora, noile avansãri sunt, în esenţã, doar intrãri în normalitate. Cãci este greu sã acceptãm altã explicaţie, atunci când cineva care fusese avansat la gradul de contramiral, în urmã cu 10 ani, acuma este avansat tot la gradul de…contraamiral, deşi, în cei 10 ani, nimeni nu-l degradase! Numai cã acuma, prin aşa zisa avansare, i se recunoaşte dreptul la douã stele, atâtea cât prevãd actualele norme pentru gradul de contraamiral. La fel stau lucrurile cu generalii care fuseserã avansaţi înainte de a se introduce gradul de general de brigadã.
Probleme apar la ceilalţi avansaţi, care nu se încadreazã în categoria “avansaţi la gradul la care mai fuseserã avansaţi o datã, deşi nu i-a degradat nimeni”. Cãci nu se cunosc criteriile în virtutea cãrora au fost avansaţi ceilalţi. Desigur, când zic cã “nu se cunosc criteriile” vreau sã zic cã nu sunt afişate public pe undeva, nu cã nu le-ar cunoaşte nimeni! Unii dintre ei ocupaserã în activitate funcţii prevãzute cu grade mai mari decât cele pe care le aveau ei dar, aşa cum mergeau lucrurile pe atunci, nu fuseserã avansaţi la gradele corespunzãtoare funcţiilor pe care le ocupau. De exemplu, erau colonei care, deşi ocupau funcţii de general cu douã stele, nu fuseserã avansaţi la gradul corespunzãtor funcţiei, deşi au îndeplinit acea funcţie mai mulţi ani şi cu rezultate foarte bune. La fel, fuseserã generali cu o singurã stea care ocupaserã funcţii prevãzute cu gradul de general cu douã sau trei stele, de exemplu, dar nu fuseserã avansaţi la acel grad din motive neimputabile lor. Probabil o avansare a unor oameni aflaţi în aceastã situaţie ar putea fi considerate un act reparatoriu şi nu numai reparatoriu pentru ei, având în vedere cã starea de normalitate prevede ca omul sã deţinã gradul prevãzut pentru funcţia ce o îndeplineşte, desigur dacã este capabil sã o îndeplineascã în condiţii bune. Altminteri, nu-l ţii sau nu-l numeşti pe funcţia respectivã, nu? Dar, oare cei ce au fost avansaţi acuma fac parte din acea categorie? Si dacã aşa au stat lucrurile, care au fost criteriile dupã care au fost selecţionaţi cei care au fost avansaţi acuma şi dupã care alţii, aflaţi în aceeaşi situaţie, nu au fost avansaţi? Ce reprezintã aceste avansãri şi de ce se fac? Adicãtelea, care sunt obiectivele urmãrite de cei ce fac aceste avansãri? Cãci trebuie sã existe nişte obiective, aşa cum existã şi în cazul avansãrii celor activi. Altminteri, oricine poate pune sub semnul îndoielii corectitudinea acestor avansãri şi chiar utilitatea lor. Cu alte cuvinte, un act care ar trebui sã aibã nişte consecinţe benefice devine un impediment prin efectele morale nedorite pe care le produce în absenţa transparenţei necesare. Oare ne va lãmuri cineva vreodatã? Eu unul n-am nici o speranţã pe durata mandatului actualului ministru a cãrui principalã preocupare este sã sape din rãsputeri la rãdãcina structurii de rezistenţã a încrederii militarilor, fie ei activi, în rezervã sau în retragere. Altminteri, eu recunosc oricãrui şef dreptul de a face orice “vrea muşchii lui” cu o singurã condiţie minimalã, absolut banalã-anume, sã scrie citeţ pe uşa biroului lui: “IN ACEASTA UNITATE/ACEST MINISTER SE FACE CE VREA MUSCHII MEI”. Jur cã nici n-aş mârâi, orice ar face. Dar, atâta vreme cât una zice şi alta face, sau cât timp face pe furiş, folosind instrumente numai de el ştiute şi numai lui aducãtoare de foloase personale, sã nu se aştepte cã va scãpa de gura mea!
Sincere felicitãri celor avansaţi pentru merite recunoscute şi-i aştept la cotiturã pe cei ce trebuie sã ne lãmureascã!
