Marele impostor ministerial, cunoscut sub numele de “The Hahalera”-prietenii ştiu de ce!-a fãcut fâsssss la alegeri. Cu ajutorul lui Dumnezeu şi al Sfântului…Electorat, The Hahalera nu îşi va mai bate joc de nici un minister şi nu va mai cãlca în picioare nici o lege. Acest impostor politic, sãritoriu dintr-o barcã-n alta, de la stânga la dreapta şi de jur împrejur, s-a umplut de o glorie care-i va atârna pe piept precum mucii boschetarilor. Lucrãtor rândaş al unor servicii impotente, care-şi trimit oamenii în misiuni în propria ogradã fiind incapabili sã execute misiuni acolo unde ar trebui, cu ochii-i alergându-i permanent în toate direcţiile în acelaşi timp iar atunci când e prins “cu raţa-n gurã” îi scapã-ntre mãsele şi se uitã de acolo, nãuc, la partener, The Hahalera a reuşit, totuşi, sã-şi încrusteze numele pe o placã de marmorã. Este placa ruşinii şi a imposturii.
Amin, The Hahalero! Si sã nu te aibã nimeni în pazã, cã nu meriţi!
10.12.2008
P.S.Mi-a cãzut în mânã…Am greşit! Mi-a cãzut în calculator ultimul numãr al “Observatorului militar”. Pe una din pagini, articol mare cu titlul “A venit moş Crãciun” şi o pozã în care apare The Hahalera înconjurat de copii şi subalterni. Nu ştiu dacã realizatorii paginii respective au intenţionat sau nu sã umble la “inconştientul” cititorilor. Dacã nu au intenţionat, au realizat performanţa de a lucra cu randament supraunitar, întrucât au reuşit fãrã sã-şi propunã. Ce au reuşit sã inducã în “inconştientul” cetitoriului privitor la poze?! Bucuria cã, iatã, moşul Crãciun a adus M.Ap. un dar cu adevãrat util şi aşteptat de mulţi-plecarea The Hahalerei. Uraaa! Si mulţãmim frumos, moşule!