Pe la una mie nouă sute nu ştiu cât, când cu “luptele de la Costeşti”, atunci când instituţiile de forţă ale statului român, bine echipate şi plătite, au fost bătute la cur cu nuiau de nişte mineri cu lămpaşe-n frunte, nişte cetăţeni şi-au scris cu carioca pe frunte “Intelectuali” şi au făcut un marş de protest pe străzile capitalei. Ei protestau împotriva venirii minerilor în capitală, întrucât minerii, după zisele “intelectualilor” aceia, vroiau să dărâme guvernul, parlamentul, preşedinţia, academia şi, probabil, vroiau să demoleze şi şinele de tramvai şi ghenele de gunoi, ale capitalei. Eticheta cea mai cumsecade ce era folosită de “intelectuali” la adresa liderului mineresc, atunci, era “bandit”. “Intelectualii” mergeau strâns uniţi, ţinându-se unul pe altul de mână sau de braţ, călcau apăsat şi încruntat. Ei constituiau un adevărat baraj viu în calea bandiţilor de mineri care vroiau să uzurpeze democraţia din România. In fruntea lor, unul cu ceva barbă şi început de chelie, democrat pur sânge, dizident neostoit, luptător feroce împotriva comunismului care îi înlesnise lui numai câteva deplasări p-afară, în loc să-i înlesnească mult mai multe.
Finalul se ştie. Minerii au fost păcăliţi iar liderul lor arestat, apoi eliberat, apoi iarăşi arestat. De curând, a fost eliberat. Nu se ştie dacă definitiv ! Si ce credeţi că s-a-ntâmplat după eliberarea lui ? A fost chemat la un « şou cu talc », la o televiziune a altui mare dizident şi luptător fervent pe baricadele…hoţiei, unde i s-a luat un interviu. Cine i l-a luat ? Păi, tocmai « intelectualul » care, pe la una mie nouă sute nu ştiu cât, mergea în fruntea coloanei care protesta împotriva banditului de lider mineresc căruia îi lua el interviu acuma.
