Observaţi cã n-am zis “extremism maghiar”, cãci nu despre asta este vorba! UDMR nu este decât un partid politic. Ei aşa susţin şi aşa s-a acceptat, chiar dacã ei, în sinea lor, şi-au dorit sã fie altceva. Ca partid politic, au aceleaşi drepturi şi obligaţii ca oricare alt partid. Iar ei sunt un partid cu 7% din voturi. Dacã îi ajuta Dumnezeu şi vreo câţiva maghiari, luau numai 4,99% şi nici nu intrau în Parlament. Dar ei, cu 7% emit pretenţii. Alte partide, cu 15-20% nu emit. Ei, însã, vor la guvernare şi nu oricum. Ei refuzã sã aibã secretari de stat, deşi secretarii de stat sunt membri ai guvernului. Si ce mai zic ei? Cã ei trebuie sã fie numiţi miniştri deoarece au contribuit la intrarea României în NATO şi în UE. Las deoparte faptul cã aceste merite nu figureazã nici în Constituţie şi nici în Legea electoralã, dupã care intri sau nu în Parlament şi eşti sau nu eşti la guvernare, dar nu pot sã nu-mi amintesc cã şi PRM era în Parlamentul care a adoptat legile ce au favorizat integrarea României în cele douã structuri politice. Da, dar UDMR n-a încetat sã afirme cã PRM era un partid extremist şi naţionalist. Cu toate astea, nici mãcar PRM-ul, atunci când avea mai mult de 7% din voturi, cât are acum UDMR, nu pretindea posturi ministeriale.
Si iatã cum dispariţia PRM din peisajul politic a lãsat UDMR-ul cu curu-n ploaie şi i-a devoalat extremismul. Sigur, vor observa acest lucru şi românii de etnie maghiarã şi sper sã se dezicã de politicienii veroşi, promotori ai extremismului care le face rãu chiar românilor de etnie maghiarã.
Ciocolom, bozgore udemerist! Nu ştiu eu ce dracu-nseamnã acest ciocolom, dar dacã aş strecura vreo trei liniuţe despãrţitoare în interiorul lui, aş inventa o expresie care chiar li s-ar potrivi liderilor UDMR.
