Am scris rândurile de mai jos în urmă cu vreo 2-3 ani, când au fost nişte inundaţii cumplite prin ţară. “Furia” care a generat aceste rânduri mi-a fost provocată de faptul că nişte poduri făcute de armată au fost spulberate de apele revărsate, la numai o zi după ce fuseseră instalate. Nu puteam înţelege şi nici nu puteam accepta aşa ceva. Am avut şi mai am un profund respect pentru armată şi, tocmai de aceea, m-a înfuriat acea întâmplare. Drumurile, căile ferate, podurile, barajele făcute de armată de-a lungul întregii ei istorii supravieţuiesc şi azi. Până şi cartofii culeşi de armată înainte de decembrie ’89 rezistau mai mult decât au rezistat acele poduri! Nu puteam să tac. Să nu ne îmbătăm cu apă chioară !
***************
”Adevărata valoare profesională a armatei române de până în '89 s-a văzut în decembrie '89, atunci când i-au căzut izmenele în vine iar propagandiştii nenumăraţi au rebotezat căderea izmenelor în "trecere de partea poporului". Asta nu înseamnă că armata n-ar fi trecut de partea poporului, dar aprecierea valorică rămâne valabilă.
Valoarea actuală a armatei române este dată de podurile militare aruncate peste apele revărsate, care cedează fără să treacă nici un tanc pe ele şi fără să le bombardeze nici un inamic.
In rest, suntem tari. Suntem cunoscuţi de mai marii lumii, se scrie în ziare despre noi, avem stele pe umeri mai multe decât pe cer şi suntem gata să impunem democraţia oriunde in lume. Numai să nu-l pună dracu pe careva să ne ceară sa instaurăm onestitatea în armata română, că iar vom trăi secvenţa cu căzutul izmenelor!”
****************
Nu am nici un dubiu că îndemnul la onestitate este valabil şi azi. Chiar dacă apele nu au mai luat nici un pod militar!
