Cunosc destul de mulţi români, începând cu mine însumi, şi suficient de mulţi strãini, pentru a-mi permite sã nu mã consider extraterestru atunci când trag concluzii referitoare la români. Chiar dacã, adeseori, nu le înţeleg nici opiniile, nici mişcãrile! Una dintre caracteristicile care-i diferenţiazã pe români de celelalte rase este aceea cã ei nu fac nimic pânã nu le ajunge cuţitul la os. Dar, strâns legatã de aceastã caracteristicã, sãlãşuieşte o a doua. Atunci când le ajunge cuţitul la os, românii chiar fac ceea ce trebuie sã facã. Paradoxal, însã, rezultanta acestor douã caracteristici este beneficã numai strãinilor, iar românilor nu. Cãci, la aceastã caracteristicã apeleazã strãinii aflaţi în nevoie de sprijin, atunci când lor le ajunge cuţitul la os, ştiind cã românii nu-i vor lãsa de izbelişte şi vor face tot ce pot pentru a-i salva pe ei, pe acei strãini. Pe români, însã, aceastã caracteristicã îi ţine pe loc, ei nefãcând nimic pentru ei înşişi, şi neprogresând, nici mãcar atunci când cuţitul îi taie, atâta timp cât nu le-a ajuns la os. Cine nu crede, sã se uite puţin prin istorie, inclusiv prin istoria zilelor noastre, şi sã mã contrazicã, dacã poate! I-aş fi recunoscãtor!
