ALTFEL . info

Spune lucrurilor pe nume, cu patima dar fara mânie !


Prima pagina

Magazin Militar
Observator
Insomnii
Globe-Trotter
Anunturi
La Gura... Humorului
Psihologie


       

Ciulamaua electoralã



M-am uitat la televizor şi am simţit o încântare neaşteptatã. Seful partidului aflat pe locul doi dupã numãrul de voturi obţinute, conform sondajelor de opinie, dar şi alţi pretinşi jurnalişti, susţin cu tãrie cã nici un partid nu a câştigat alegerile, întrucât nu a întrunit 50%+1 vot. De ce sunt eu încântat? Pãi, aţi mai întâlnit o asemenea mãrturisire publicã? Ce mãrturisire? Imediat, veţi afla.
Afirmaţia cã nimeni nu a câstigat deoarece…, este ca şi când ai zice despre o cursã de 100 de metri, la capãtul cãreia nu s-a înregistrat un timp record, nici mondial, nici european, nici naţional, cã nu a fost câştigatã de nimeni. Adicã, ãla care a trecut primul linia de sosire a fost…perdant, dupã mintea lor, din moment ce nu a fost câştigãtor. Sau, într-un meci de popice, cã ãsta e pe puncte, ca la alegeri, ãla care terminã pe primul loc, cu cele mai multe puncte, nu a câştigat competiţia fiindcã nu a fãcut nu ştiu câte puncte. Ce semnificaţie au aceste declaraţii? Pãi, aceste declaraţii ne spun nouã cã nu am avut de a face cu o competiţie electoralã, aşa cum ne minţiserã pânã în ziua alegerilor aceiaşi vorbitori. Cãci o competiţie are întotdeauna un câştigãtor! Iar dacã n-a avut câştigãtor, car’va’zicã n-a fost competiţie, nu? Atunci, cu ce am avut de a face în perioada de pânã în ziua alegerilor?!? Eu cred cã, iar marii vorbitori susţin aceastã pãrere prin ceea ce zic, noi am avut de a face cu o…ciulama electoralã. La ciulama, cu adevãrat, când e gata, nu poate fi declarat câştigãtor nici unul dintre elementele participante la fabricarea ciulamalei. Acolo, câştigãtor este numai…halitorul ciulamalei. Da, numai cã ciulamaua electoralã are un asemenea gust, încât nici mãcar halitorul nu poate fi numit câştigãtor.
Brava, bãieţi, şi mai vorbiţi pe ecran! Cã ca voi nimeni nu le mai zice!


01.12.2008