ALTFEL . info

Spune lucrurilor pe nume, fara mânie si fara patima !

Opreste / Reporneste muzica de fundal

Prima pagina

Magazin Militar
Observator
Insomnii
Calator
Anunturi
La Gura... Humorului
Psihologie


       

CEDO

Nu trece zi de la Dumnezeu fără să apară prin ziare ştiri despre procese câştigate la CEDO împotriva statului român. Din câte ştiu eu, la CEDO nu te primeşte decât dacă te-ai adresat mai întâi instanţelor naţionale iar soluţia lor nu ţi s-a părut corectă. Ce rezultă de aici? Că aproape zilnic, instanţele româneşti dau soluţii “contra naturii”. Nu s-or pricepe? Greu de crezut că din 22 milioane de locuitori n-a ieşit nici un om capabil să interpreteze corect o situaţie conflictuală şi să dea o soluţie care să fie înţeleasă şi acceptată chiar şi de cel care a fost condamnat sau a pierdut procesul. Eu cred că este vorba despre altceva. Suspectez, şi dacă aş fi avut cui i-aş fi sugerat să verifice, că anumiţi oameni primesc stipendii de pe urma acestor procese pierdute la CEDO.

Mai zilele trecute am avut o discuţie contradictorie cu un oficial al statului român. Neajungând la o concluzie comună, l-am anunţat, cam ameninţător, că mă voi adresa la CEDO pentru că instituţia pe care o păstoreşte m-a tratat ca pe un obiect, iară nu ca pe o fiinţă umană, aplicându-mi nişte prevederi de lege aşa cum se procedează cu obiectele. Respectiv, m-am trezit asigurat “prin efectul legii”, precum maşinile, fără acordul meu. Culmea este că până şi legea de care se ţinea ca mortu de gard acel oficial prevedea acordul meu pentru asigurarea respectivă! Ar fi fost firesc ca acel oficial să încerce să mă oprească de la gestul cu care îl ameninţasem, să încerce să mă convingă de justeţea acţiunii săvârşite de instituţia pe care o păstorea, să-mi explice unde greşesc eu în judecata mea. Credeţi că s-a-ntâmplat aşa ceva? Aşi! Omul, nici mai mult nici mai puţin, mi-a urat succes la CEDO. Oare cu ce s-o alege el când voi câştiga eu ? Sau se mulţumeşte cu faptul că nu va fi pus să plătească el despăgubirile ce vor rezulta, aplicând principiul “Dă-i dreacului! Ce, dau din buzunarul meu?”?

04.03.2008