ALTFEL . info

Spune lucrurilor pe nume, cu patima dar fara mânie !


Prima pagina

Magazin Militar
Observator
Insomnii
Calator
Anunturi
La Gura... Humorului
Psihologie


       

Astia nu se mai fac bine!

Altceva nu pot spune despre unii dintre aşa zişii moderatori de « şouri cu talc ». Mă uit la cel de pe Realitatea. Auzi ce întrebare poate să pună ! Cică, dacă în ţările capitaliste civilizate, este posibil ca în 17 ani, să se strângă averi atât de mari cât au strâns primii cei mai bogaţi 300 de români. Zău dacă cetăţeanul ăsta ştie pe ce lume trăieşte ! El nu s-a prins că Românica este acuma aşa cum erau ţările cu care moare el să ne compare în urmă cu câteva sute bune de ani, atunci când a început şi acolo să se aşeze societatea capitalistă şi să se constituie marile proprietăţi private. Tine morţiş să compare boul cu viţelul. Nu s-a prins că viţelul e la început şi, într-un an de zile el creşte aproape cât un bou în timp ce boul rămâne tot cum era. Adică, tot bou !

Da, dar moderatorul nostru credea că face campanie în favoarea unora şi îşi imagina că merge orice la prostime. Si uite aşa, deşi el se jură că nu fură, noi l-am prins cu bou-n gură ! Dacă ar fi fost doar cu un milimetru mai interesat de profesia lui, s-ar fi documentat foarte puţin şi ar fi aflat că acolo, la ăia cu care ţine el morţiş să ne compare, nu se discută la televizor cum şi-au făcut oamenii averile, decât dacă oamenii respectivi vor să discute la televizor această chestiune. Altminteri, există alte instituţii care se interesează cum îşi fac bogaţii averile, nicidecum pârliţii de moderatori angajaţi în campanii electorale.

12.03.2008