Toatã lumea face scenarii pre şi post electorale, iar în timpul campaniei toatã lumea face…campanie. Unii ne îndeamnã sã votãm ba cu unii ba cu alţii, în timp ce alţii ne explicã de ce nu voteazã ei cu nimeni. Dupã prezenţa la vot, se pare cã cei din urmã devin tot mai convingãtori. Problema este cã întotdeauna se vor gãsi câţiva care sã voteze, totuşi, aşa cã nu cred în soluţia “hai sã nu votãm”, pentru purificarea mediului politic. Eu am altã idee. Se bazeazã pe “trasul la parâmã”. Trasul la parâmã este acea întrecere specificã marinarilor, pe care o practicã şi copii, cu mult înainte de a afla cã existã marinari şi cu mult înainte de a-şi da seama cã şi ei vor sã se facã tot marinari. Unul dintre şiretlicuri, de fapt singurul şiretlic folosit în aceastã întrecere, este acela sã dai drumul la parãmã foarte puţin, atâta cât sã cadã pe spate adversarii, iar apoi îi tragi târâş, cã nu mai au punct de sprijin. Cum s-ar putea aplica acest şiretlic în politicã? Simplu. Ne ducem toţi şi votãm un singur partid. Oricare. Sã se trezeascã ei cu toţi candidaţii lor în parlament, în guvern, la preşedinţie. Sã nu-i contrazicã nimeni cu nimic. Sã vedem ce vor face când vor fi nevoiţi sã numeascã miniştri dintre candidaţii pe care ei înşişi îi trecuserã pe listã doar ca sã le ia banii, nicidecum pentru a-i bãga în parlament sau în guvern. Sã punã ei miniştri dintre maneliştii, vidanjorii, penalii pe care i-au bãgat pe liste. Sã scoatã ei ţara din crizã. Sã conceapã fotbaliştii lor legi economice care sã fie valabile 50 de ani. Sã elaboreze “moaşele lor în ştiinţe militare” politica de securitate, iar cântãreţele lor de muzicã etno sã elaboreze politica externã. Sã vedeţi atunci veselie în Românica!
Ei, ce ziceţi? Le-o facem? Hai sã votãm toţi, dar toţi, la urmãtoarele alegeri, un singur partid. De exemplu, UDMR-ul. Cã şi ei au candidaţi prin toate judeţele. Sau oricare altul. Avem timp de gândire 4 ani. Sau, poate mai puţin, dacã nu s-or înţelege între timp, dupã alegerile astea.
