Una dintre cele mai importante amintiri de pe vremea când mai eram “viu”, este aceea referitoare la unul dintre şefii de pe acolo pe unde lucram. Era un tip de care se temeau foarte mulţi. Interesant este că mulţi dintre cei care se temeau de el nu ştiau să spună şi de ce se tem. Eu îl ştiam, şi tocmai de aia nu înţelegeam teama care îi apuca pe anumiţi oameni până şi când treceau prin dreptul uşii de la biroul lui. Până la urmă am aflat unul dintre motive. Fusese cineva la el şi îl rugase să-i semneze o hârtie prin care i-ar fi aprobat să cedeze un drept pe care îl avea legal, în favoarea altcuiva, care nu avea acel drept, cedarea fiind o chestiune incorectă şi în afara normelor care stabileau acele drepturi. Omul nu a acceptat să semneze, ba, mai mult, i-a făcut şi oarece “tapaj” celui care solicitase aşa ceva, reproşându-i faptul că îi cere să comită ceva ce şi el ştia că este incorect. De atunci, cel refuzat a lansat vorba “ăla nici pentru maică-sa n-ar semna, dacă nu e în regulă totul”, care s-a împrăştiat şi a contribuit la instaurarea acelui sentiment de teamă. Teamă nejustificată, după părerea mea, decât dacă ai fi încercat să ocoleşti legea.
Mi-am amintit acest episod zilele astea, când televiziunile gem de văicăritul cuiva care se plânge că a venit nu ştiu cine la el acasă şi i-a cerut să facă ceva incorect. Vis-avis de această văicăreală naţională, aş avea şi eu nişte întrebări:
1. Aia care vin la nu ştiu cine acasă sunt necunoscuţi, sau adversari, sau apropiaţi ai acetuia?
2. De ce or îndrăzni ei să vină? Cumva, nu au auzit că personajul cu pricina “nu semnează nici pentru maică-sa, dacă nu e corect”? Nu s-a dus vestea aşa despre el? Atunci, te pomeneşti că or fi auzit că el cam face d-astea?! Că altfel nu cred c-ar fi îndrăznit, nu?!
