De multã vreme eu nu mai înţeleg mai nimic din politica româneascã. „N-oi fi român!“ m-am mirat eu singur, în gând. „Oi fi devenit...neînţelegãtor!“ continuam eu cu automirãrile. De o vreme încoace am ajuns sã nu mai înţeleg nici ceea ce nu înţelegeam pânã atunci. Adicã, am devenit o culme a neînţelegerii, nu?
Cicã, în ţara asta ar exista 3 (trei) puteri care trebuie sã se afle în echilibru pentru a nu se dãrâma şandramaua democraţiei. Cele 3 (trei) puteri ar fi:
-puterea legislativã, reprezentatã de Parlament;
-puterea executivã, reprezentatã de Guvern şi Preşedinte;
-puterea judecãtoreascã, reprezentatã de CSM si celelalte instituţii din domeniul Justiţiei.
Toatã lumea este de acord cã, pentru ca democraţia sã-şi poatã valorifica atuurile, iarã nu numai sã-şi evidenţieze neajunsurile, este nevoie ca cele 3 (trei) puteri sã fie independente una de alta şi egale în ceea ce priveşte importanţa.
De aici încolo, la mine se rupe aţa înţelegerii. Pentru cã, dacã cele spuse mai înainte sunt corecte, nu înţeleg cum poate una dintre cele 3 (trei) puteri sã transfere altei puteri drepturile şi responsabilitãţile ce-i revin! Aşa cum face Parlamentul, adicã puterea legislativã, cu Guvernul, adicã puterea executivã, atunci când îl împuterniceşte sã adopte acte cu putere de lege. Probabil, d-aia procedeazã similar şi puterea judecãtoreascã atunci când se adreseazã puterii executive şi o întreabã: “Pe cine ziceaţi sã mai umflãm?” şi atunci când se adreseazã celei de “a patra puteri în stat”, mass-media, zicându-i: “Daţi, bã, pe post sã vinã ãla la interogatoriu şi veniţi sã vã dau şi câte ceva din dosarul lui ca s-aveţi ce sã baţi mâine în paginã!”.
D-aia mã mir întrebându-mã şi mã întreb mirându-mã: “Ei, cum mama dracului!?!
