Citesc şi mã crucesc! Cicã, un trimis al României la o Conferinţã a ONU s-a cãrat din salã atunci când un vorbitor a zis ceva ce nu-i plãcea, în semn de protest. Probabil, acelui funcţionar nu-i spusese nimeni cã el nu este Dumnezeu ci doar un simplu reprezentant al unor autoritãţi statale, recte al celor din România. Din umilele mele cunoştinţe, ştiam cã în situaţii de aceastã naturã, trimisul la o astfel de activitate trebuie sã stea pânã la capãt, chiar dacã nu-i place ce zice vorbitorul, sau, mai ales atunci. Pentru cã el, acel trimis, trebuie sã înţeleagã tot ce zice acel vorbitor, ca sã poatã oferi argumente complete şi corecte, pe baza cãrora sã fie proiectatã reacţia autoritãţilor statale, dacã este cazul. Participarea la astfel de acţiuni nu este similarã paradelor de modã unde dacã nu-ţi place pleci! Si nici mersului la cârciumã unde, de asemenea, dacã nu-ţi place cum vorbesc mesenii alãturaţi, te cari. Altminteri, ar însemna ca soldaţii sã se care de pe front când încep nemernicii de inamici sã arunce cu şrapnele în ei, pentru cã, nu-i aşa, bieţii soldaţii nu prea sunt de acord cu acele şrapnele.
Se pare, însã, cã sub acoperirea poalelor mai marilor zilei, urechiştii au preluat puterea. Iar ãştia nu sunt capabili sã gândeascã, ci se mulţumesc cu ceea ce le spun alţii, care fie stau şi ascultã pânã la sfârşit, fie spun ce vor ei, potrivit propriilor lor interese. Si uite-aşa, urechiştii ne aservesc cui vrea muşchii lor.
